ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 450 de alolingvi vor beneficia de cursuri gratuite de limbă română

15:14 | 25.09.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 25 sep. /MOLDPRES/. Asociaţia Naţională a Trainerilor Europeni din Moldova /ANTEM/ a lansat astăzi cea de-a opta fază a Programului de instruire lingvistică, în care aproximativ 450 de alolingvi din diferite localităţi ale Republicii Moldova vor studia gratuit limba română, informează MOLDPRES.

Potrivit directorului ANTEM, Lucia Cucu, proiectul este lansat cu finanțarea Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, în colaborare cu Biroul Relații Interetnice (BRI). „Anul acesta am avut peste trei mii de solicitări, însă vor beneficia de program doar 450 de persoane, la dispoziţie cărora vor fi puse toate materialele necesare pentru a studia limba română. Programul se extinde pe întreg teritoriul R. Moldova, iar pentru prima dată avem şi beneficiari din Transnistria”, a menţionat directorul ANTEM.

Prezent la eveniment, ministrul Educaţiei Corina Fusu şi-a exprimat părerea de rău că în cei 25 de ani de independenţă, minorităţile naţionale nu au învățat limba română. „Consider că o parte din vină o poartă şi autorităţile statului. Iar avînd drept scop integrarea în UE, trebuie să urmăm îndemnul Uniunii Europene „unitate prin diversitate”, iar cetăţenii acestei țări ar putea demonstra cu brio această unitate, prin frumuseţea diversităţii noastre lingvistice”, a subliniat Corina Fusu.

La rîndul său, directorul general al BRI Elena Beleacova a declarat că cunoaşterea limbii române le oferă reprezentanţilor minorităţilor naţionale acces pe piaţa muncii, dar şi la informaţii din orice domeniu de activitate.

„În timpul apropiat, membrilor Guvernului le va fi propus spre aprobare proiectul Strategiei naţionale de integrare a minorităţilor naţionale, iar procesul de învăţare a limbii oficiale de către alolingvi ar putea fi impulsionat odată cu aprobarea acestui document. Pentru aceasta, există susţinere din partea Guvernului şi a organizaţiilor internaţionale, precum şi foarte multe solicitări din partea cetăţenilor”, a accentuat Elena Beleacova.

În cei 10 ani de activitate, Asociaţia Naţională a Trainerilor Europeni din Moldova a instruit peste 5000 de persoane. 

(Reporter A. Buzu, editor A. Răileanu)

img15006361

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!