ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Serviciul Vamal va publica lista întreprinderilor care au fost supuse controlului

12:34 | 11.11.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 11 nov. /MOLDPRES/. Serviciul Vamal va publica deschis, pe pagina oficială a Registrului de Stat al Controalelor, lista întreprinderilor care au fost supuse controlului. Peste o treime din instituțiile cu funcții de control utilizează Registrul de stat al controalelor pentru a informa despre verificările efectuate, potrivit secretariatului Consiliului Economic al prim-ministrului, informează MOLDPRES.

Secretariatul constată că, deși nu este obligat prin legislație, Serviciul Vamal va publica trimestrial rezultatele controalelor de stat, pe pagina oficială controale.gov.md. Publicarea acestei informații va contribui la creșterea transparenței organelor de stat, încrederii agenților economici față de instituțiile statului și crearea unui mediu transparent și favorabil pentru desfășurarea afacerilor în Republica Moldova.

Legea privind controlul de stat a fost adoptată în 2012, însă 70 la sută dintre instituțiile cu funcții de control nu utilizează pe deplin Registrul de Stat al Controalelor, ”chiar dacă au această obligație”.

Efectuarea controalelor la agenții economici este una din cele mai coruptibile activități din interacțiunea instituțiilor statului cu mediul de afaceri. Această opinie este exprimată atît de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, cît și de antreprenorii ce activează. O soluție simplă la prevenirea abuzurilor și estorcării de mită este maximizarea transparenței din acest proces, planificarea controalelor în baza unor criterii clare și previzibile.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img15007680

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!