ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Chişinăul are prea multe benzinării

14:10 | 24.12.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 24 dec. /MOLDPRES/. În capitală sînt cu 95 de benzinării mai mult decît prevede Schema generală de amplasare a staţiilor de alimentare cu carburanţi. Despre aceasta a declarat astăzi într-o conferinţă de presă, Vladimir Garaba, preşedinte executiv al Mişcării Ecologiste din municipiul Chişinău, comunică MOLDPRES.

Garaba a atenţionat asupra faptului că multe benzinării au fost şi continuă să fie construite în baza unor decizii ale Primăriei Chişinău care nu au suport legal. „La eliberarea autorizaţiilor nu sînt respectate normele de rigoare, ceea ce afectează sănătatea cetăţenilor şi condiţiile ecologice din oraş”, a subliniat activistul. El a nominalizat mai multe cazuri de construcţie frauduloasă a staţiilor de alimentare cu carburanţi, printre care pe străzile Calea Ieşilor, N. Dimo colţ cu Studenţilor ş.a.

În context, Mişcarea Ecologistă a propus ca Primăria capitalei să stopeze pentru un timp eliberarea autorizaţiilor privind construcţia benzinăriilor, să suspende autorizaţiile care deja au fost eliberate, dar construcţia încă nu a început şi să ofere alte terenuri în locuri care să se preteze legislaţiei. Totodată, organizaţia propune efectuarea unei evaluări ecologice care să elucideze situaţia reală şi necesitatea construcţiei noilor benzinării în Chişinău.

Prezent la conferinţă, consilierul municipal Ion Ştefăniţă a menţionat că deseori Consiliul municipal Chişinău ia decizii cu privire la alocarea terenurilor fără să cunoască destinaţia acestora. „Angajaţii Primăriei eliberează autorizaţii şi perfectează documente care sfidează legislaţia, îndeplinind comenzi "de sus". Am întîlnit o mulţime de decizii pe care scria "urgent" şi se arăta cu degetul în sus”, a spus consilierul.

Ştefăniţă a accentuat că salută agenţii economici care vor să facă investiţii în oraş şi să-şi dezvolte afacerile, dar „doar prin metode legale, fără politici de telefon şi de partid”.

Potrivit actelor normative, un teren poate fi alocat pentru construcţia staţiei de alimentare cu carburanţi dacă se află nu mai aproape de 25 de metri de la case de locuit (cu acordul populaţiei care trăieşte în nemijlocită apropiere) şi cel puţin 50 de metri de la şcoli, grădiniţe şi alte edificii de menire socială.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu) 

img15009073

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!