ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Volumul producţiei industriale din rmn a scăzut cu peste 15% în anul 2015

12:00 | 30.01.2016 Categorie: Regiuni

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Situaţia întreprinderilor industriale din regiunea transnistreană a fost instabilă pe parcursul anului trecut şi a fost influenţată de probleme la export, scăderea cererii de producţie, fluctuaţii valutare etc., conform datelor făcute publice de autorităţile autoproclamatei rmn, transmite MOLDPRES cu referire la surse electronice. 

Potrivit unui comunicat de presă, volumul producţiei industriale s-a estimat la 767 milioane de dolari, fiind în scădere cu peste 15%, faţă de anul 2014. 

"Creşteri au fost înregistrate doar în domeniile electroenergeticii şi poligrafiei, în timp ce în celelalte sectoare din industria regiunii transnistrene au fost atestate scăderi ale cifrei de afaceri. Reduceri însemnate au avut loc în industria chimică (-35,8%), materialelor de construcţie (-32%), cea metalurgică (-18%) şi industria uşoară (-15%)", precizează o informaţie oficială a Tiraspolului.

Mai multe întreprinderi mari din regiune au ajuns într-o situaţie complicată. Printre acestea se numără uzina "Litmaş", care și-a redus volumul de producţie cu aproape 80%, "Moldavizolit" (-36%), Combinatul de ciment din Rîbniţa (-31%), fabrica "Tirotex" (-20%) și Uzina metalurgică (-18%). 

Scăderi considerabile ale volumelor de producție au fost înregistrate și la cei doi mari producători de băuturi alcoolice din regiunea transnistreană SA "Buchet Moldavii" (-42,7%) şi Combinatul de băuturi spirtoase "KVINT" (-34,5%). 

Pe de altă parte, pe fundalul scăderii producției industriale, autorităţile transnistrene anunţă că pe parcursul anului 2015 în regiune s-au ieftinit principalele produse alimentare (ouă, lactate, zahăr, carne, conserve din legume), materialele de construcţie, benzina şi articolele de tutungerie şi doar serviciile s-au scumpit cu şase la sută. Totodată, pentru prima dată în ultimii zece ani în regiunea transnistreană a fost fixată o deflaţie de 1,77%.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img16000781

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!