ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Crihana Veche au fost reluate săpăturile arheologice

14:21 | 26.07.2016 Categorie: Regiuni

Chişinău, 26 iul. /MOLDPRES/. O nouă rundă de săpături arheologice a demarat recent în satul Crihana Veche, raionul Cahul. Lucrările vor fi efectuate cu suportul financiar al Guvernului României prin Departamentul pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Academia Română, Agenţia Naţională Arheologică, Asociaţia Japoneză pentru Cultură şi Civilizaţie, autorităţile locale şi o asociaţie obştească de profil, transmite MOLDPRES.

Potrivit lui Ion Ciobanu, arheolog la Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM, aceasta este a treia campanie de cercetări arheologice. “Pînă în prezent, pe teritoriul comunei Crihana Veche au fost cercetate trei movile funerare ce datează din eneolitic. Acestea sînt vestigii de o mare valoare atît pentru localitate, cît şi pentru întreg spaţiul românesc”, a informat Ion Ciobanu, citat de gazetadesud.md.

“Datorită tuturor instituţiilor implicate sperăm că vom avea parte de descoperiri interesante şi vom duce la bun sfîrşit acest proiect de cercetare arheologică. Este bine că anul curent, pentru prima dată, studenţii de la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Cahul vor avea posibilitatea să-şi desfășoare practica arheologică la acest şantier important”, a punctat specialistul de la AŞM.

Săpăturile arheologice de la Crihana Veche au început în anul 2014. Atunci specialiştii au descoperit o movilă funerară, ridicată la mijlocul secolului IV î. Hr. de către purtătorii culturii scitice. Au fost depistate două morminte şi mai multe obiecte de inventar. Lucrările arheologice au continuat în 2015, fiind găsind noi artefacte valoroase - 18 morminte din diverse perioade şi cu apartenenţă culturală diferită.

Conform estimărilor specialiştilor, patrimoniul arheologic din comuna Crihana Veche cuprinde 14 situri și sute de bunuri ce constituie singura mărturie pentru întreaga perioadă a istoriei străvechi și o sursă esențială pentru cunoașterea mai multor fenomene social-culturale și economice din antichitate, evul mediu și epoca modernă.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img16006020

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!