ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost finalizată încă o etapă a proiectului de asigurare cu apă şi sanitaţie în raionul Rîşcani

13:14 | 04.08.2016 Categorie: Regiuni

Chişinău, 4 aug. /MOLDPRES/. Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a anunţat astăzi despre finalizarea etapei a doua a lucrărilor de construcţie a sistemului de canalizare în satul Duruitoarea Veche, raionul Rîşcani. Acesta va asigura conectarea la reţele de sanitaţie a 170 de gospodării din localitate, comunică MOLDPRES.

Lucrările fac parte din proiectul-pilot „Îmbunătăţirea serviciilor de apă şi canalizare în raionul Rîşcani” susţinut  de  Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei.

În cadrul primei etape de implementare a proiectului, sătenii din Duruitoarea Veche s-au ales cu sistem centralizat de aprovizionare cu apă potabilă și cu o porțiune construită a rețelelor de canalizare. Pentru că Guvernul Germaniei a extins finanțarea acestui program, a devenit posibilă şi construcția integrală a sistemului de canalizare.

Recepția finală a rețelelor de canalizare din Duruitoarea Veche este planificată pentru luna septembrie curent, după finalizarea lucrărilor de construcție a stației de epurare din localitatea Costești din acelaşi raion.

Proiectul de la Rîşcani a fost lansat la sfîrşitul anului 2011, fiind realizat de ADR Nord în mai multe etape, cu suportul financiar al Guvernului Germaniei, Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională, Ministerului Afacerilor Externe al României şi Uniunii Europene. Proiectul are un buget de peste 1,1 milioane  de euro.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img16006294

img16006294

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!