ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Andrian Candu a avut o întrevedere cu delegația Comisiei de la Veneția

12:07 | 12.09.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 sep. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut astăzi o întrevedere cu delegația Comisiei de la Veneția, aflată într-o vizită de documentare în Republica Moldova, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Din componența delegației fac parte Președintele Subcomisiei pentru protecția minorităților, Jan Velaers, Vicepreședintele Subcomisiei pentru drepturi fundamentale, Nicos Alivizatos și Șefa diviziunii pentru instituții democratice și drepturi fundamentale din cadrul Secretariatului Comisiei de la Veneția, Artemiza-Tatiana Chișca. Vizita are loc în contextul avizării de către Comisia de la Veneția a proiectului de Lege cu privire la statutul etnocultural al raionului Taraclia.  

Principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii au vizat prevederile respectivului proiect de lege, protecția minorităților naționale în Republica Moldova, precum și evoluțiile politice din țară în contextul scrutinului prezidențial din octombrie. 

Speakerul a apreciat interesul cu care Consiliul Europei urmăreşte evoluţiile din țara noastră, menționînd că expertiza oferită este utilă în eforturile de implementare accelerată a agendei de reforme în Republica Moldova. Andrian Candu s-a referit și la prioritățile sesiunii de toamnă a Parlamentului, care vor viza controlul parlamentar și evaluarea implementării legilor.

”Pînă la alegerile prezidențiale, pe agenda parlamentară nu se vor regăsi subiecte care ar provoca dezbateri politice intense, pentru a nu utiliza tribuna Parlamentului în scopuri electorale. Proiectele care se vor regăsi pe ordinea de zi vor fi cele de  interes public, cum ar fi, de exemplu, asigurarea securității sectorului energetic, îndeplinirea precondițiilor FMI etc.”, a declarat Andrian Candu.

Delegația Comisiei de la Veneția a anunțat că opinia instituției va fi făcută publică, după ce proiectul va fi discutat la una din următoarele ședințe.

Delegația Comisiei de la Veneția efectuează o vizită de documentare în Republica Moldova, în perioada 11-14 septembrie. Oficialii vor avea mai multe întrevederi cu deputați, miniștri, precum și cu reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău. Totodată, delegația Comisiei de la Veneția va efectua o vizită și la Taraclia.

(Editor M. Jantovan)

img16007231

img16007231

img16007231

img16007231

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!