ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Raionul Cahul şi-a propus să devină o importantă destinaţie turistică în sudul ţării

13:38 | 04.01.2017 Categorie: Regiuni

Chişinău, 4 ian. /MOLDPRES/. Autorităţile raionului Cahul au elaborat un nou program de dezvoltare socio-economică a localităţii pentru anii 2017-2020. Acesta prevede că la finele anului 2020 raionul să devină o importantă destinaţie turistică în sudul R. Moldova, informează MOLDPRES.

Potrivit documentului, dezvoltarea infrastructurii turistice a raionului Cahul va avea “la bază un turism activ şi ecoturism specific, dar şi alte elemente complementare din zonă: balneare, culturale, rurale etc.”

Programul indică sarcinile principale pentru dezvoltarea socio-economică a localităţii. Astfel, este prevăzută finisarea construcţiei gazoductului magistral pentru satele Badicul Moldovenesc, Rumeanţevo, Doina, Iasnaia Poleana, Chircani, precum şi racordarea la magistrale a satelor Spicoasa, Huluboaia şi Luceşti. Totodată, administraţia locală intenţionează ca pînă în anul 2020 să gazifice toate instituţiile publice de pe teritoriul raionului.

De asemenea, în următorii patru ani sînt planificate mai multe activităţi la capitolul aprovizionare cu apă şi sanitaţie. Astfel, autorităţile cahulene şi-au propus crearea unui sistem de alimentare cu apă din rîul Prut şi a unui sistem de canalizare în raza întregului raion.

Un alt domeniu important pe care este axat noul program de dezvoltare îl reprezintă managementul deșeurilor și eficiența energetică a clădirilor și spațiilor publice. În documentul elaborat sînt prezentate analize și posibilități de dezvoltare a acestor sectoare.

Programul de dezvoltare socio-economică a raionului Cahul pentru anii 2017-2020 a fost elaborat de specialiștii Consiliului raional şi urmează să fie aprobat la una din primele ședințe din acest an ale aleşilor locali. Pînă atunci documentul este supus dezbaterilor publice și orice cetățean poate veni cu propuneri sau completări.  

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img17000068

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!