ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Dirijorul şi violonistul Nicolae Botgros a împlinit 64 de ani

10:18 | 25.01.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 25 ian. /MOLDPRES/. Directorul artistic şi prim-dirijorul Orchestrei naţionale de muzică populară „Lăutarii”, maestrul Nicolae Botgros, Artist al Poporului, deţinător al Ordinului Republicii, considerat ”magician al viorii”, a împlinit astăzi 64 de ani, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenţie, Nicolae Botgros a menţionat că îşi va sărbători ziua de naştere alături de colegi şi prieteni, la Palatul Naţional „Nicolae Sulac” din capitală. Zilele acestea, maestrul şi orchestra „Lăutarii” au avut un spectacol la Iaşi. În cadrul manifestărilor prilejuite de ziua Unirii, Primăria municipiului Iași i-a conferit alaltăseară artistului Nicolae Botgros titlul de "Ambasador Cultural al Iașului".

Distincția i-a fost înmînată cunoscutului dirijor de primarul Iașiului, Mihai Chirică. „Alături de distincția de Ambasador cultural al Iașului, pe care am oferit-o maestrului Nicolae Botgros, am adăugat și aprecierea pentru maniera în care valoarea sa umană se împletește cu talentul cu care interpretează folclorul românesc, una dintre cele mai de preț valori naționale ale noastre", a scris Mihai Chirică pe pagina de Facebook, unde a afișat mai multe imagini de la eveniment.

Nicolae Botgros s-a născut pe 25 ianuarie 1953 în satul Badicul Moldovenesc, raionul Cahul, într-o familie de lăutari. A studiat la Şcoala de Arte din Soroca şi la Conservatorul „G. Musicescu” din Chişinău.

Prima orchestră dirijată de Nicolae Botgros a fost „Ciocîrlia” de la Edineţ. În 1973 este violonist în Orchestra „Mugurel” a Filarmonicii, apoi la „Joc”, ca în 1978 să devină director artistic și prim-violonist la „Lăutarii”.

În 1982, maestrul a fost distins cu titlul Artist emerit şi în 1988 - cu cel de Artist al Poporului. În 1993 a fost decorat cu Ordinul Republicii. În 2014, i s-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” al României, în grad de comandor. În 2002, postul de Televiziune „România Internaţional” l-a declarat pe Nicolae Botgros drept dirijorul celei mai bune orchestre din întreg spaţiul românesc. Printr-o hotărîre de guvern din ianuarie 2014, numele lui Nicolae Botgros îl poartă Şcoala de Arte din Soroca, unde marele maestru a învăţat în anii 1968-1972.

Nicolae Botgros a dus faima muzicii populare în zeci de țări europene, în Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelandă, precum și în toate ţările din spațiul ex-sovietic. De-a lungul activităţii sale, a acompaniat sute de interpreţi din R. Moldova şi România: Nicolae Sulac, Zinaida Julea, Lidia Bejenaru, Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca, Irina Loghin ş.a. , cu care a înregistrat peste 200 de CD-uri.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

img17000579

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!