ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Previziuni pentru zilele de sîmbătă și luni, 28 și 30 ianuarie 2017

18:30 | 27.01.2017 Categorie:

EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII

Sîmbătă, 28 ianuarie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va avea o întrevedere oficială cu Preşedintele Federației Internaționale de Șah, Kirsan Iliumjinov, care se va afla la Chișinău, la invitația șefului statului.

La ora 12.00, vor fi făcute declarații pentru presă, Reședința de Stat, str. Nicolae Iorga, 23.

***

Federația de lupte din Republica Moldova va desfășura competiția de lupte greco-romane în cadrul Campionatului Republicii Moldova de lupte libere rezervat U-23.

Orele 10.00-14.00, Centrul sportiv de pregătire a lotului național, str. Decebal 72/2.

Luni, 30 ianuarie

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene invită reprezentanţii mass-media la inaugurarea expoziţiei de carte cu genericul „Aniversarea a 25-a de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Republica Populară Chineză”. De asemenea, va fi organizată o mică expoziţie a elementelor decorative conexe Festivalului Primăverii (Anul Nou Chinezesc), pregătită de către Ambasada Republicii Populare Chineze în Republica Moldova.

Ora 12.00, Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, str. 31 August 1989, nr. 78-A, parter.

***

Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate se va întruni în ședință.

Ora 14.00, str. Alecu Russo 1, et.4.

***

Camera de Comerț și Industrie (CCI) invită la conferința de presă privind inaugurarea și desfășurarea Expoziției naționale ”Fabricat în Moldova” și a programului de afaceri al acesteia.

Ora 13.00, sediul CCI, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt 151, et. 2, sala de ședințe.

***

Radio Patrin Moldova invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema: „Lansarea Radioului Rom în Republica Moldova”.

Ora 12.00, sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, of. 446.

***

Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova invită reprezentanţii mass-media la dezbaterile publice cu tema: „Relaţiile dintre ramurile puterii în condiţii noi: între colaborare, alegeri parlamentare anticipate, impeachment şi … altceva”, ediţia a 69-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”

Ora 14.00, sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, of. 446.

***

În perioada 30 ianuarie - 3 februarie 2017, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, aflat în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, va derula cea de-a doua ediție a proiectului „Caravana limbii române în Sudul Basarabiei”. Programul cuprinde un turneu al Teatrului Muzical - Dramatic „Bogdan Petriceicu-Hașdeu” din Cahul cu spectacolele de teatru pentru copii „Nunta lui Tîndală”, „Un suflet pentru o păpușă” și „Cartierul Latin”.

(Editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!