ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Piața imobiliară intră într-o nouă etapa, cea a stabilizării

10:29 | 11.02.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 11 feb. /MOLDPRES/. Comentariul economic al Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES

Deși nu e complet stabilizată, piața imobiliară moldovenească a avut un an 2016 în care prețurile au scăzut nesemnificativ, iar numărul de tranzacții imobiliare a fost în creștere. Totodată, printre semnele de maturizare a pieței se numără preferința sporită acordată de clienți pentru locuințele noi, în detrimentul celor vechi.

Ce se va întîmpla în 2017 rămîne de văzut, deși din mișcările actuale se pot face cîteva estimări. Potrivit unei analize realizate de Bursa Imobiliară LARA, prețurile la apartamente pe piaţa secundară ar putea să scadă ușor în anul 2017, iar vînzările se vor menține la nivelul anului trecut. Cererea potențialilor cumpărători va depinde, în primul rînd, de situația economică din țară.

”Nu ne putem aștepta la o reducere bruscă a prețurilor în viitorul apropiat. Piaţa imobiliară a intrat într-o etapă de stabilizare”, constată experții. Preferințele cumpărătorilor s-ar putea schimba în funcție de ”stabilitatea veniturilor personale, economiilor acumulate și creșterii economiei”. Cel mai bun semnal al revenirii pieţei imobiliare este dat de menținerea prețurilor sau reducerea nesemnificativă pe unele segmente.

În decursul anului 2016, scăderea preţurilor la apartamentele vechi a fost cu puțin peste 3 la sută, de la o medie în capitală de la 545 la 528 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu perioada de început a crizei (anul 2008), cînd preţurile au atins nivelul maxim de 895 euro pe metru pătrat, apartamentele s-a ieftinit cu aproximativ 41 la sută. ”Se observă o tendință clară de scădere a prețurilor de piață raportat la metru pătrat, interesul față de imobile nu scade, iar numărul de tranzacții pe piața secundară a înregistrat chiar o relativă creștere față de 2015”, constată experții Bursei Imobiliare LARA.

Cele mai solicitate sînt apartamentele cu o odaie și două odăi, la prețul de la 17 000 la 33 000 de euro. Specialiștii mai constată că prețurile la apartamentele mai noi s-au menținut la același nivel, în timp ce locuințele construite în anii 50-70 a secolului trecut, care reprezintă 55-60 la sută din totalul imobilelor, s-au ieftinit considerabil, cu 10-18 la sută. Anume pe acest segment al pieței se înregistrează o scădere a tranzacțiilor, tendință ce se va menține și în anii următori. 

Potrivit analizei, cumpărătorii au devenit mai exigenți, nu mai cumpără tot ce le cade sub mînă. Piața este suprasaturată de oferte, la prețuri ridicate comparativ cu apartamentele noi de aceeași clasă. 

Experții constată o stabilizare în anul 2016 față de anii 2010-2015 și a ofertei pe piața primară. Însă în situația în care puterea de cumpărare a populației este mică, iar oferta este mare, ”ne putem aștepta la o scădere a prețurilor și o rentabilitate scăzută a domeniului construcțiilor”. Totuși specialiștii spun că prețurile la apartamentele noi sînt comparabile cu costurile acestora, astfel că este puțin probabilă o ieftinire sensibilă.

Bursa Imobiliară LARA constată că situația pe piața primară a fost similară cu dezvoltarea pieței în anul 2015. Se constată un interes mai susținut al cumpărătorilor față de apartamentele noi, decît cele vechi. În anul 2016 s-a înregistrat o scădere a prețurilor pe piața primară cu pînă la 9 la sută. Costurile au variat de la 450 pînă la 750 euro pe metru pătrat în funcție de sectorul în care este amplasată construcția.

Potrivit companiei Euro-Imobil, în anul 2016 în capitală se aflau în construcție 218 obiective gestionate de 100 de antreprenori. Cele mai multe erau concentrate în sectoarele Botanica și Centru. Prețul la imobilele noi se ridică în medie la 547 euro pe metru pătrat, cele mai scumpe fiind în centrul Chișinăului, respectiv, 806 euro. Datele Euro-Imobil confirmă și alte evaluări, vehiculate pe piață, apartamentele noi s-au ieftinit în anul trecut în medie cu 5,69 la sută, iar cea mai mare micșorare de prețuri s-a produs în suburbii, respectiv, 12 la sută.

Cele mai scumpe, raportate la metrul pătrat, rămîn a fi apartamentele cu o odaie, cele cu două odăi fiind cu 6-15 la sută mai ieftine, iar cele cu trei camere cu pînă la 30 la sută, sectorul Centru. În 2016 la Poșta Veche un metru pătrat în locuințele noi costa în medie 557 de euro, iar în sectorul Centru – 887 de euro.

Datele Întreprinderii de Stat ”Cadastru” relevă că numărul tranzacțiilor imobiliare (vînzare-cumpărare, donații, schimb, moștenire) înregistrate în registrul bunurilor imobile în anul 2016 a fost în creștere cu 4,2 la sută. Peste 113,5 mii de tranzacții vînzare-cumpărare a bunurilor imobile, inclusiv apartamente, au înregistrat oficiile cadastrale în anul trecut, cu 6,7 la sută mai multe ca în anul precedent.

Statisticile oficiale însă denotă faptul că se ridică tot mai puține construcții, piața este suprasaturată de oferte. Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2016 au fost eliberate 3 947 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, în scădere cu 8,5 la sută faţă de anul 2015. Pentru construcțiile rezidențiale au fost solicitate cu 6,8 la sută mai puține oferte. Distribuţia după mediul de rezidenţă arată, că din numărul total al autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri, în mediul urban au fost eliberate 2 112 autorizaţii, iar în mediul rural 1 835 sau în scădere faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului precedent, respectiv, cu 11,4 la sută şi 5,0 la sută.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img17001132

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!