ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenda zilei de joi, 16 februarie 2017

08:21 | 16.02.2017 Categorie: Agenda

EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII

Curtea Constituţională a R. Moldova (CCM) va examina sesizarea venită din partea deputaților Vasile Bolea și Vladimir Odnostalco, care consideră că prevederile legale, potrivit cărora manualele pentru clasele a V-XII se acordă elevilor doar în urma achitării unei taxe, sînt contrare prevederilor constituționale care stabilesc că învățămîntul de stat este gratuit.

Ora 13.00.

***

Comisia specială pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățămînt se va convoca în ședință.

Ora 10.00, biroul 816, Parlamentul Republicii Moldova.

***

Comisia parlamentară pentru drepturile omului și relații interetnice se va convoca în ședință.

Ora 11.30, biroul 816 C, Parlamentul Republicii Moldova.

***

Președintele Parlamentului Andrian Candu va efectua o vizită la Liceul-internat Republican de Muzică ”Ciprian Porumbescu”.

Ora 13.00, str. Kiev, nr. 1.

***

Premierul Pavel Filip va efectua o vizită de lucru în raionul Soroca:

Ora 13.00 – Prim-ministrul se va întîlni cu reprezentanții administrației publice locale din raionul Soroca, Liceul Teoretic „Petru Rareș”.

Ora 14.45 – Premierul Pavel Filip va participa la ceremonia de înmînare a cheilor de la locuințele sociale, str. Ștefan cel Mare și Sfînt, nr. 132/1.

***

Ministerul Apărării organizează Conferința la nivel înalt în domeniul "Armelor Mici şi Armamentului Uşor, Muniţiilor Convenţionale, precum și Securităţii Fizice și Managementului Stocurilor în Armata Naţională".

Ora 10.00,  șoseaua Hîncești 84, sediul Ministerului Apărării.

***

La 22 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Nicolae Costin, primul primar democrat al Chişinăului după 1989, Primăria capitalei va organiza acţiuni de comemorare: 

Ora 10.00, depuneri de flori la placa comemorativă din holul Primăriei Chișinău; 

Ora 11.00, depuneri de flori la mormîntul lui Nicolae Costin, Cimitirul Central, str. Alexei Mateevici.

***

Membrii Consiliului de Integritate invită reprezentanții instituțiilor mass-media la o ședință de lucru în cadrul căreia urmează a fi aprobat Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru suplinirea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Autorităţii Naţionale de Integritate.

Ora 14.30, sala de ședințe a Consiliului Superior al Procurorilor, clădirea Procuraturii Generale, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, nr. 26.

***

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, în colaborare și cu suportul Consiliului Europei, organizează, în zilele de 16-17 februarie curent, conferința post-electorală ”Alegeri prezidențiale în Republica Moldova 2016: analiză, concluzii, recomandări și pași de urmat”.

Ora 9.00, Ball Room, hotelul Radison Blu Leogrand Hotel, str. Mitropolit Varlaam, 77.

***

Biroul Relaţii Interetnice în cooperare cu oficiul Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE desfășoară conferinţa naţională „Integrarea societăţii: implementarea Strategiei de consolidare a relaţiilor interetnice în Republica Moldova”.

Ora 9.00, hotelul Jolly Alon, str. Maria Cebotari 37.

***

Direcția generală educație, tineret și sport (DGETS) a Consiliului municipal Chișinău invită la simpozionul internațional cu genericul „Pămîntul – casa vieții”, ediția I.

Ora 10.00, sala de ședințe a DGETS, str. Mitropolit Dosoftei 99.

***

Va avea loc conferința de presă a președintelui Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Grecianîi.

Ora 11.00, oficiul PSRM, str. Columna, 148/1.

***

Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe din Moldova „Moldova Fruct” invită reprezentanţii instituţiilor mass-media la adunarea generală ordinară.

Ora 11.00, Calea Basarabiei 18, Sala de ședințe a Proiectului 2KR în Moldova.

***

Membrii Consiliului de administrație al Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto din Moldova (AITA) aleși recent invită la o conferinţă de presă cu tema: „Conflict de interese în AITA – noua conducere a Asociației nu poate să-și înceapă activitatea”.

Ora 11.00, Agenţia INFOTAG. 

***

Institutul de Filologie al Academiei de Ştiințe a Moldovei (AȘM) invită la Conferinţa ştiinţifică consacrată omagierii a 105 ani de la naşterea scriitorului Andrei Lupan, publicist, traducător, membru corespondent al AȘM.

Ora 14.00, Sala de conferinţe a Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „Andrei Lupan” a AŞM, str. Academiei 5A.

***

Centrul NEXUS Chișinău organizează primul seminar informativ gratuit din țară despre programele de studii în străinătate ”Ia-ți bursa”. Partenerii evenimentului sînt Ministerul Educației, Programul Erasmus+ în Moldova, Alianța Franceză, Centrul de Informații Universitare, Serviciul German de Schimb Academic, Consiliile Americane pentru Educație Internațională și Biroul pentru Relații cu Diaspora.

Ora 15.00, Summit Event Moldova din str. Tighina, 49/3, scara 1, parter.  

***

Federaţia Sportivă Naţională de Judo pentru persoane cu dizabilităţi organizează Seminarul Naţional „Judo pentru persoane cu dizabilităţi vizuale: actualitate şi perspectivă”.

Ora 9.30, Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, str. Andrei Doga 22, et. 1, bir. 105, Sala Senatului.

***

La Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport va avea loc prezentarea cărții ziaristului Ion Robu ”Petru Caduc, colonelul cu baston de mareșal”.

Ora 14.40, Sala Senatului, str. Andrei Doga 22, et. 1, bir. 105.

***

Cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, companiei Starnet, Victoriei Nagy Vajda, Publicis Moldova, Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” și proiectului #UnArtOras va avea loc lansarea expoziției de artă contemporană „La Datorie", semnată de artistul Ștefan Eșanu.

Ora 18.00, Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, nr. 148.

***

Startup Grind Chișinău și Dreamups Campus organizează cel de-al optulea eveniment de networking la care sînt invitați toți tinerii interesați de antreprenoriat, startupuri, investiții, inovații și transformări digitale. Invitatul fireside chatului din februarie este antreprenorul Vidar Andersen, considerat una dintre cele mai importante persoane de pe scena startupurilor din Germania.

Ora 18.00, Dreamups Campus, str. Uzinelor 1.

***

La Librăria din Centru din Chișinău va avea loc o seară de folk și poezie cu Paul Arva (Iași) și lansarea volumelor de poezie ”Mina de gînduri I”, ”Mina de gînduri II”.

Ora 18.15, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt nr. 126.

(Editor M. Jantovan)