ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cîntăreaţa Valentina Cojocaru îşi sărbătoreşte cea de-a 70-a aniversare

10:25 | 20.02.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 20 feb. /MOLDPRES/. Cunoscuta cîntăreaţă de muzică populară Valentina Cojocaru, Artistă a Poporului, deţinătoare a „Ordinului Republicii”,  a împlinit astăzi 70 de ani, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenţie, interpreta de muzică populară şi uşoară, Zinaida Julea, Artistă a Poporului, a menţionat că Valentina Cojocaru este o cîntăreaţă minunată. „La această aniversare îi doresc mulţi ani de viaţă, sănătate şi, bineînţeles, inspiraţie”, a afirmat Zinaida Julea.

Valentina Cojocaru s-a născut la 20 februarie 1947 în satul Ciuciulea, judeţul Bălţi, astăzi raionul Glodeni. În 1964 a absolvit Şcoala Pedagogică din Călăraşi, clasa muzicală şi în 1980 – Institutul de Arte „G. Musicescu”. A cîntat ca solistă în Orchestra de muzică populară „Ciobănaş” din Călăraşi (1962-1965),  în Ansamblul de tineret al Filarmonicii din Chişinău (1965-1967), în orchestrele de muzică populară „Mugurel” (1968-1974), „Folclor” (1974-1990) şi „Lăutarii” (1990-1992).

A întreprins numeroase turnee peste hotare: în Danemarca, Olanda, Austria, Cuba, Franța, Filipine, Grecia, Etiopia şi în alte ţări. Valentina Cojocaru a înregistrat la radio peste 200 de cîntece populare: „Tot am zis noroc, noroc”,  „Văzui tinereţea mea”, „Mi-a tot zis mama şi tata”, „Sînt nevastă, am copii”, „Spune-mi, bade” ş.a., balada „Mioriţa” în aranjament modern de Tudor Chiriac. A colaborat cu Tudor Chiriac, Constantin Rusnac, Gheorghe Mustea, Valentin Doni, Petre Neamţu, Gheorghe Banariuc, Vasile Crăciun şi alţi muzicieni.

În 1978 i se conferă titlul onorific „Artistă Emerită” şi în 1989 – cel de „Artistă a Poporului a RSSM”.   În 1988 balada „Mioriţa”, interpretată de ea, a fost desemnată de către UNESCO drept cea mai reuşită creaţie a anului. Valentina Cojocaru  a fost distinsă cu medalia „Meritul Civic” (1993), ordinul „Gloria Muncii” (2005) şi cu „Ordinul Republicii” (2010).

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)     

img17001371

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!