ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova și Turcia au marcat 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice

10:39 | 21.02.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 21 feb. /MOLDPRES/. O expoziţie de carte cu genericul „Aniversarea a 25-a de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Republica Turcia” a fost inaugurată ieri la Biblioteca Naţională, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Culturii al Republicii Moldova în parteneriat cu Biblioteca Naţională, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Ambasada Turciei la Chişinău.

Directoarea Bibliotecii Naţionale, Elena Pintilei, a menţionat că cele 200 de cărţi expuse se referă la statalitatea Republicii Turcia, diplomaţia, istoria, cultura şi civilizaţia, oameni şi tradiţii, localităţi, oraşe, atracţii turistice, arta, limba şi literatura turcească. Din expoziţie fac parte şi cărţile scrise de foşti ambasadori ai Republicii Moldova în Turcia pe teme legate de relaţii istorice moldo-turceşti.

În discursul său, ministrul Culturii, Monica Babuc, a constatat că acest eveniment continuă şirul acţiunilor culturale care vin să intensifice relaţiile de colaborare dintre cele două state. Totodată, oficialul a subliniat că în rezultatul semnării la Ankara a acordului de colaborare în domeniul culturii între R. Moldova şi Turcia, Ministerul Culturii a avut o colaborare frumoasă cu Ambasada Republicii Turcia la Chişinău.

O dovadă în acest sens, a precizat Monica Babuc, este participarea Turciei în cadrul Tîrgului Naţional al Covorului „Covorul Dorului”, ediţia 2016, unde covorul turcesc a fost „covorul oaspete”, precum şi cercetarea vestigiilor arheologice de la Orheiul Vechi, a Cetăţii Tighina, precum şi organizarea zilelor patrimoniului în satul Avdarma din UTA Găgăuzia. 

Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Anatol Vangheli, a  accentuat că relaţiile diplomatice dintre cele două state se desfăşoară sub semnul armoniei, respectului reciproc şi prieteniei. În  context, viceministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Ahmet Yildiz, a constatat că relaţiile moldo-turce se dezvoltă armonios în toate domeniile – politic, economic şi cultural, iar Turcia asigură suport Republicii Moldova în toate organismele internaţionale.

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica Turcia au fost stabilite la 3 februarie 1992.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)