ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pentru prima dată, Scotland Yard-ul este condus de o femeie

10:20 | 23.02.2017 Categorie: Externe

Londra, 23 feb. /MOLDPRES/.Poliția londoneză este condusă acum, pentru prima dată, de o femeie, Cressida Dick, numită în locul lui Bernard Hogan-Howe, care a demisionat în această lună după cinci ani în funcție, relatează miercuri AFP și Reuters, preluate de AGERPRES şi MOLDPRES.

Dna Dick, în vîrstă de 56 de ani, are o carieră îndelungată în Scotland Yard, de unde a plecat în urmă cu doi ani pentru un post în Ministerul de Externe.

''Cressida Dick este o șefă extraordinară și are o viziune clară pentru viitorul poliției metropolitane'', a declarat ministrul de interne, Amber Rudd, într-un comunicat. ''Ea ocupă acum unul dintre posturile cele mai exigente și cele mai importante din cadrul serviciilor poliției britanice, într-un context de alertă teroristă sporită și de amenințări crescînde, fie că este vorba de fraudă, fie de infracționalitate cibernetică'', a adăugat dna Rudd.

Cressida Dick devine astfel prima femeie care ajunge la conducerea Scotland Yard-ului, avînd în subordine o forță de circa 43.000 de ofițeri de poliție și alți angajați. Ea se bucură de respect și de popularitate în rîndul polițiștilor.

 

 

/Editor M.Cucu/

 

 

img17001481

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!