ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cel puțin 19 persoane au fost rănite în explozii produse într-o fabrică din Cehia

19:35 | 23.02.2017 Categorie: Externe

Praga, 23 feb. /MOLDPRES/. Cel puțin 19 persoane au fost rănite joi într-o serie de explozii accidentale urmate de un incendiu, produse într-o fabrică specializată mai ales în lichidarea stocurilor de muniții învechite în Republica Cehă, au anunțat autoritățile, informează AFP, preluată de AGERPRES și MOLDPRES.

Incidentul a avut loc în apropiere de Policka, în centrul Republicii Cehe.

"În jurul prînzului, s-a produs o deflagrație a unui exploziv într-o cuvă, la uzina Policske Strojirny", a precizat, într-un comunicat, consiliul regional.

"Trei răniți grav au fost transportați cu elicopterul la spital", se adaugă în comunicat, precizînd că ei au suferit arsuri grave.

Exploziile au făcut cel puțin 19 răniți, dintre care patru pompieri.

O primă explozie a avut loc în jurul orei 11.00 (10.00 GMT), potrivit purtătoarei de cuvînt a poliției locale, Hana Kaizarova.

"Alte explozii au urmat, prima dintre ele douăzeci de minute mai tîrziu", a spus ea.

Situația s-a "stabilizat" în jurul orei 14.00 (13.00 GMT), au anunțat pompierii, precizînd că clădirea lovită de explozii era "izolată" de restul fabricii.

În septembrie 2015, o deflagrație a 320 de tone de substanță explozivă urmată de un incendiu a făcut doi răniți, în aceeași fabrică.

(Editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!