ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Preşedintele Adunării Naţionale a Ungariei

17:50 | 10.03.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 mar. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, a avut astăzi, în cadrul vizitei la Budapesta, o întrevedere cu Preşedintelui Adunării Naţionale a Ungariei, Laszlo Köver, informează MOLDPRES citînd Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

La întrevedere au fost subliniate interesul și voința reciprocă de a intensifica cooperarea moldo-maghiară în arii prioritare, inclusiv de a dezvolta dialogul interparlamentar prin prisma parteneriatului strategic de cooperare între cele două Legislative, consfințit prin acordul semnat în 2012.

Speakerul maghiar a reiterat sprijinul Ungariei pentru parcursul european al Republicii Moldova, apreciind progresele înregistrate în promovarea agendei de reforme prioritare.

Laszlo Köver a reconfirmat, de asemenea, angajamentul Ungariei de a continua sprijinul acordat Republicii Moldova în vederea armonizării legislației la acquis-ul UE și consolidarea statului de drept.

Parlamentarii maghiari sînt interesați de dinamizarea cooperării la nivel de comisii pentru politică externă, grupuri de prietenie interparlamentară, comisii parlamentare, în special în sectoarele agricultură şi industrie alimentară.

img17001911

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!