ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

De mîine, şoferii vor achita amenzi mai mari pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate

12:48 | 15.03.2017 Categorie: Social

Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. Şoferii vor achita începînd cu ziua de mîine amenzi mai mari pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate, potrivit unor modificări la Codul Contravenţional, publicate la 16 decembrie 2016 în Monitorul Oficial cu numărul 441-451, care mîine vor intra în vigoare, informează MOLDPRES.

Conform modificărilor, şoferii vor achita pînă la 25 000 lei pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate, comparativ cu 3 000 de lei achitate în prezent.

Totodată, pentru conducerea unui vehicul care nu a fost supus reviziei tehnice, şoferii vor trebui să achite pînă la 600 de lei, amendă echivalentă şi pentru conducerea fără centura de siguranţă.

La fel, pentru depăşirea vitezei, conducătorii auto vor fi nevoiţi să achite de la 300 pînă la 1 500 de lei, iar pentru oprirea, staţionarea sau parcarea în locuri interzise de la 150 la 300 de lei.

Tot începînd de mîine, părinţii care vor permite copiilor, care nu au împlinit vîrsta de 16 ani, să meargă în localurile de agrement fără însoţire după ora 22.00 vor fi amendaţi cu pînă la 4 500 de lei, iar persoanele juridice  - cu pînă la 9 000 de lei. În acelaşi timp, consumul de băuturi alcoolice în locurile publice şi comercializarea de către minori a acestora va fi sancţionată cu o amendă de pînă la 3600 de lei pentru persoanele fizice şi pînă la 10 500 pentru persoanele juridice.

De asemenea, vor fi amendate persoanele care vor accepta sau vor oferi salariul în plic, precum şi angajatorii care vor refuza să încadreze în cîmpul muncii persoanele cu dizabilităţi.

(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)