ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Doi boxeri moldoveni au abandonat Europenele U-22

12:37 | 17.03.2017 Categorie: Sport

Chişinău, 17 mar. /MOLDPRES/. Boxerii moldoveni Danil Platanovschi (49 kg) și Mihai Unciuc (81 kg) au părăsit ieri Campionatul European Under-22, care se desfășoară la Brăila (România), relatează MOLDPRES.

Ambii au fost învinși de partenerii de întrecere cu același scor, 5-0.

Anterior a fost eliminat din concurs coechipierul Andrei Sanjura (75 kg).

Astăzi se vor încadra în competiție patru membri ai lotului național: Dorin Bucșa (60 kg), Vlad Gavriliuc (64 kg), Alexandru Usatenco (69 kg) și Andrei Zatușevschi (81 kg).

Campionatul a reunit 195 boxeri din 38 de țări și se va încheia pe 22 martie.

Cel mai bun boxer moldovean este Veaceslav Gojan, originar din Grimăncăuți, angajat în echipa sportivă a Departamentului Trupelor Speciale de Carabinieri. El este medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing (China) și campion european (Ankara, 2011).

(Reporter I. Robu, editor L. Alcază)