ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un grup de deputați din Parlamentul regional al Bavariei efectuează o vizită în R. Moldova

08:36 | 22.03.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniela Morari, a avut marți o întrevedere cu un grup de parlamentari germani ai Landtag-ului bavarez, care efectuează o vizită de informare în țara noastră, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

În cadrul întrevederii, a fost efectuat un schimb de opinii cu privire la subiectele de actualitate de pe agenda dialogului politic moldo-german, implementarea reformelor prevăzute de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, reglementarea conflictului transnistrean, cît și perspectivele de dinamizare a relațiilor bilaterale în diverse domenii de interes comun. Viceministrul Morari a prezentat progresele înregistrate în domeniul integrării europene, precum şi priorităţile Republicii Moldova în vederea valorificării potențialului Parteneriatului Estic, pînă la Summit-ul din toamna anului curent.

Daniela Morari a ţinut, de asemenea, să mulţumească Germaniei pentru sprijinul valoros acordat Republicii Moldova în realizarea reformelor sectoriale, reiterînd, totodată, importanţa menţinerii acestuia şi pe viitor.

La rîndul lor, reprezentanții Landtag-ului bavarez au reiterat disponibilitatea de a impulsiona relațiile bilaterale moldo-germane și de a sprijini în continuare țara noastră în implementarea reformelor în beneficiul cetăţenilor. În acest context, au fost încurajate eforturile de comunicare şi informare pentru integrare europeană.

img17002203

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!