ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Lotul național de judo va efectua un cantonament în Grecia

12:54 | 22.03.2017 Categorie: Sport

Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Lotul național de judo (juniori) va efectua timp de aproximativ zece zile cu începere de astăzi un cantonament în Grecia, relatează MOLDPRES.

Din componența lotului fac parte opt sportivi. Cei mai titrați dintre ei sînt Ion Mihailov (66 kg), cîștigător al Festivalului European de la Tbilisi (Georgia) și Mihail Doncilă (60 kg), premiant la o serie de turnee internaționale.

”Acest grup de judocani constituie rezerva selecționatei Moldovei și îi acordăm toată susținerea posibilă. Unii dintre ei ar putea să se încadreze pe viitor și în disputele pentru obținerea foilor de acreditare la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2020). Mizez pe ei”, a declarat pentru agenție antrenorul lotului național de seniori, Veaceslav Bacal.

Solicitat să comenteze evoluțiile membrilor echipei moldovene la turneele de la Dusseldorf (Germania) și Baku (Azerbaidjan), acesta a spus că este satisfăcut. ”Dorin Goțonoagă s-a clasat pe locul trei, iar Denis Vieru a ocupat locurile șapte, respectiv, cinci. Acum ei se antrenează în Turcia, iar pe 6-9 aprilie vor participa la turneul Grand Prix de la Antalya. După aceasta vom continua pregătirile de Campionatul European, care se va desfășura peste două săptămîni la Varșovia (Polonia)”, a precizat Bacal.

Cel mai bun judocan moldovean în perioada sovietică a fost Valentin Guțu, care a cucerit titlul de vicecampion european la categoria supergrea. După declararea independenței, Victor Florescu a devenit vicecampion mondial, Victor Bivol a obținut bronzul la Mondiale și Europene, iar Marcel Trudov și Andrei Golban au devenit premianți la Europene. 

(Reporter I. Robu, editor A. Răileanu)

img17002214

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!