ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Speakerul Andrian Candu a exprimat condoleanțe poporului englez

15:11 | 23.03.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Andrian Candu exprimă sincere condoleanțe familiilor care au avut de suferit în urma atentatului terorist, produs la Londra, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

”Am aflat cu profundă tristețe despre tragicul atentat care s-a produs la 22 martie curent în orașul Londra, lîngă sediul Parlamentului, care a secerat vieți nevinovate și a cauzat răni grave la zeci de oameni pașnici. În aceste clipe apăsătoare, în numele colegilor mei din Parlamentul Republicii Moldova și al meu personal, transmit întregului popor englez sincerele noastre sentimente de profundă compasiune și solidaritate cu familiile, rudele și apropiații celor decedați”, se menționează în mesajul speakerului Andrian Candu transmis Președintelui Camerei Comunelor a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, John Bercow și Președintelui Camerei Lorzilor, Lord Fowler.

Atentatul terorist, produs în seara zilei de ieri, la Londra, s-a soldat, potrivit informațiilor preliminare, cu cel puțin 4 morți și 40 de răniți.

img17002276

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!