ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comisarul european pentru migrație a prezis un 'dezastru' dacă acordul cu Turcia 'eșuează'

18:09 | 23.03.2017 Categorie: Externe

Bruxelles, 23 mar. /MOLDPRES/. Comisarul european pentru migrație Dimitris Avramopoulos a prezis joi, într-un interviu pentru cotidianul belgian Le Soir, un 'dezastru' dacă acordul privind migrația pe Marea Mediterană încheiat de UE cu Turcia 'va eșua', informează MOLDPRES cu referire la AGERPRES și FRANCE PRESSE.

Acordul, menit să stopeze sosirile în masă de migranți pe coastele Greciei dinspre Turcia, 'funcționează bine', în pofida amenințărilor repetate din ultimele săptămîni venite din partea liderilor turci, a subliniat Avramopoulos.

'Chiar și la cel mai ridicat nivel de tensiuni, nici măcar o singură persoană nu a traversat marea', a dat el asigurări. 'Dacă acest acord eșuează, va fi un dezastru', a atenționat comisarul grec.

Comisarul european pentru migrație a deplîns 'situația diplomatică nefast pentru toată lumea' cauzată de puternicele tensiuni dintre Turcia și UE în ultimele săptămîni, după interzicerea mai multor mitinguri electorale pro-Erdogan la care ar fi trebuit să participe miniștri turci, în Germania și Olanda.

Ca reacție, liderii turci, cu președintele Recep Tayyip Erdogan în frunte, și-au intensificat invectivele la adresa statelor europene, mergînd pînă la o taxa pe Angela Merkel, cancelarul federal german, pentru 'practici naziste' și amenințînd cu denunțarea acordului privind migrația încheiat la 18 martie 2016 cu UE.

Acest acord, combinat cu închiderea frontierelor țărilor din Balcani, a permis stoparea afluxului masiv de migranți care a provocat o gravă criză a migrației în Europa, între vara lui 2015 și primăvara lui 2016.

'Cred că Turcia vrea cu adevărat să rămînă implicată în aceste angajamente', a spus totuși Avramopoulos, amintind că, la rîndul său, UE a pus pe masă avantaje substanțiale, cum ar fi alocarea a trei miliarde de euro pentru ameliorarea vieții de zi cu zi a refugiaților sirieni în Turcia.

'La rîndul nostru, încercăm să găsim calea de mijloc între climatul negativ și obligațiile noastre politice. Aceste angajamente nu consistă doar în obligația Turciei de a bloca afluxul de migranți sosiți, ci și în datoria noastră de a susține financiar cele trei milioane de refugiați care sînt în Turcia. Această cooperare poate continua să funcționeze', a estimat el.

Șeful diplomației turce Mevlut Cavusoglu a amenințat săptămîna trecută că va pune capăt 'unilateral' acestui acord. 'Am putea deschide drumul pentru cei 15.000 de refugiați pe care noi nu vi-i trimitem în fiecare lună și să vă sufocăm', a avertizat ulterior ministrul de interne turc, Suleyman Soylu.

(Editor M. Jantovan)

img17002284

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!