ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost lansat programul DOR 2017, destinat copiilor din diasporă

14:15 | 24.03.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 24 mar. /MOLDPRES/. Programul DOR 2017, destinat copiilor din diaspora Republicii Moldova, a fost lansat astăzi de Biroul Relații cu Diaspora (BRD). Acesta se va desfășura al cincilea an consecutiv, în perioada 20-28 august, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al BRD, pentru a participa la program, copiii care au vîrste cuprinse între 12-17 ani se pot înregistra online în perioada 25 martie-25 mai pe www.dor.md. Locurile vor fi completate pe măsura înregistrării. La fel, în acest an, prioritate vor avea persoanele care nu au mai participat pînă acum la program.

Totodată, la DOR 2017 vor fi admiși şi copiii din R. Moldova. Participarea la programul DOR este gratuită, toate cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat. Participanții acoperă doar cheltuielile de călătorie spre/din R. Moldova.

Programul DOR are misiunea de a sensibiliza generaţia a doua de migranți cu privire la identitatea lor culturală, precum și de a crea legături emoționale cu țara de origine. Pe parcursul a șapte zile, participanții vor avea posibilitatea să cunoască limba, tradițiile și elementele de istorie prin implicarea directă în activități de învățare interactive.

Pînă în prezent, la DOR au participat peste 300 de copii din 15 țări. 

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

img17002300

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!