ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 250 de imigranţi au fost dați dispăruţi în sudul Mării Mediterane după două naufragii

09:51 | 25.03.2017 Categorie: Externe

Roma, 25 mar. /MOLDPRES/. Peste 250 de imigranţi africani sînt dispăruţi în Marea Mediterană, existînd temeri că s-au înecat, după răsturnarea a două ambarcaţiuni, anunţă Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi, citat de postul France24, AGERPRES și MOLDPRES.

Cinci cadavre au fost găsite plutind vineri în sudul Mării Mediterane. O ambarcaţiune a organizaţiei spaniole Proactiva Open Arms a descoperit două ambarcaţiuni răsturnate în apropiere.

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a exprimat "preocupare" profundă în legătură cu soarta a peste 250 de imigranţi dispăruţi în largul Libiei.

Conform unor surse, două ambarcaţiuni gonflabile în care se aflau cîte 120-140 de imigranţi s-au răsturnat în Mediterană, în largul Libiei.

(Editor L. Alcază)

img17002320

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!