ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Bulgarii au început să voteze duminică, în cadrul alegerilor legislative

11:23 | 26.03.2017 Categorie: Externe

Sofia, 26 mar. /MOLDPRES/. Bulgarii au început să voteze duminică în cadrul alegerilor parlamentare, cu un rezultat incert privind reînnoirea încrederii în fostul premier Boiko Borisov (centru dreapta) sau întoarcerea paginii printr-un vot acordat socialiștilor, care își asumă deschis simpatii proruse, relatează AFP, preluată de AGERPRES și MOLDPRES.

Scrutinul a început la orele locale 07:00 (04:00 GMT) și se va încheia la 20:00 (17:00 GMT). Primele sondaje realizate la ieșirea de la urne vor fi date publicității imediat după încheierea procesului de vot.

De mai multe săptămîni, cele două tabere sînt date pe poziții egale în sondajele de opinie, cu circa 30% din intențiile de vot, ceea ce nu s-a mai întîmplat în alegerile din Bulgaria și care lasă să se întrevadă negocieri dure pentru formarea unei coaliții de guvernare. Partidele naționaliste, a căror retorică șovină s-a propagat în toate taberele, inclusiv cea de stînga, ar putea fi arbitri.

În acest al treilea legislativ în numai patru ani, mizele internaționale au dominat campania, chiar dacă fenomenul corupției endemice și nivelul extrem de scăzut de trai îi preocupă pe alegătorii acestei cele mai sărace țări din UE.

"Dacă PSB (socialiștii) cîștigă, Bulgaria riscă să desfășoare o politică fățiș prorusă. Dacă Gerb (al lui Borisov) revine la putere, el va păstra echilibrul între Occident și Rusia, care are importante interese în Balcani", rezumă Ognian Mincev, directorul Institutului pentru Studii Internaționale de la Sofia.

Indiferența alegătorilor acestei țări cu 7,4 milioane de locuitori față de liderul conservatorilor, ar putea constitui un avantaj pentru socialiști, la fel ca o rată scăzută de participare, estimează analiștii, potrivit cărora electoratul PSB se mobilizează mai mult.

Un minim de 4% din voturi este necesar pentru a intra în parlament, în urma acestui scrutin proporțional într-un singur tur, care se caracterizează printr-o mare fragmentare a ofertei politice.

Printre toate formațiunile în cursă pentru cele 240 de locuri de deputat, o coaliție a partidelor naționaliste s-ar putea clasa pe locul trei și fixa condiții de învingător. Iar Gerb și PSB se declară gata să se alieze cu ei.

Aceste alegeri vor fi un test și pentru cele două partide importante ale minorității musulmane din Bulgaria, de circa 700.000 de persoane, majoritatea turcofoni: formațiunea tradițională MDL, a treia în actualul parlament, se declară împotriva politicii președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, în timp ce noul partid Dost este susținut de Ankara, însă nu este de așteptat să intre în parlament.

(Editor L. Alcază)

img17002331

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!