ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Senatul american a aprobat aderarea Muntenegrului la NATO

09:34 | 29.03.2017 Categorie: Externe

Washington, 29 mar. /MOLDPRES/. Senatul american a dat ieri undă verde aderării Muntenegrului la NATO, ca al 29-lea stat, o lărgire a alianței militare în Balcani susținută de Donald Trump, dar considerată drept o provocare de către Rusia, transmite AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Senatorii au fost aproape unanimi, cu 97 de voturi pentru, față de două contra, ceea ce îl autorizează pe președintele american să ratifice adeziunea.

Statele Unite vor deveni astfel a 26-a țară, din cele 28 membre ale alianței atlantice, lipsind doar Olanda, unde procedura de ratificare este aproape terminată, conform NATO, și Spania.

Pentru parlamentarii americani, de la stînga la dreapta, votul a fost dublat de un mesaj către Rusia lui Vladimir Putin. Mai mulți au amintit că opozanți ai aderării la NATO, printre care doi ruși, au fost acuzați de autoritățile muntenegrene de a fi plănuit o lovitură de stat în octombrie anul trecut.

"Sînt foarte fericită că campania rusă de dezinformare și care viza descurajarea muntenegrenilor de a se alătura NATO, a eșuat", și-a exprimat satisfacția republicana Susan Collins.

Aderarea "trimite un mesaj de fermitate și de determinare față de Rusia, în timp ce aceasta își invadează vecinii și încearcă să destabilizeze ordinea internațională", a spus democratul Ben Cardin.

Administrația Trump susține procesul.

'Este puternic în interesul Statelor Unite ca aderarea Muntenegrului la NATO să fie ratificată', a subliniat săptămîna trecută secretarul de stat american, Rex Tillerson, într-o scrisoare adresată liderilor grupurilor politice din Senat.

Mică țară din vestul Balcanilor, de 620.000 de locuitori, speră să poată participa ca membru drepturi depline la viitorul summit al NATO, organizat pe 25 mai la Bruxelles.

'Participarea Muntenegrului la summitul NATO din luna mai ca membru cu drepturi depline, nu ca observator, va trimite un semnal puternic de unitate transatlantică și că nicio terță țară nu are drept de veto asupra deciziilor NATO', a declarat Tillerson, în scrisoarea sa.

Republicanii Rand Paul și Mike Lee s-au opus.

"Majoritatea americanilor nu știu unde se află Muntenegrul pe hartă. Sînteți dispuși să vă trimiteți copii să lupte acolo?", a întrebat în cadrul dezbaterilor Rand Paul.

(Editor L. Alcază)

img17002392

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!