ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În R. Moldova va fi creată Agenția Recuperarea Bunurilor Infracţionale

15:36 | 30.03.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. În Republica Moldova va fi creată Agenția Recuperarea Bunurilor Infracţionale (ARBI), potrivit unui proiect de lege adoptat astăzi de Parlament în lectură finală, informează MOLDPRES.

Conform documentului, ARBI va fi o instituție cu statut autonom, în subordinea Centrului Național Anticorupție (CNA). Aceasta va urmări recuperarea activelor și fondurilor obținute din infracțiuni, în special, cele de corupție, spălare a banilor și criminalitate organizată. Totodată, vor fi recuperate bunurile infracționale aflate atît pe teritoriul țării, cît și cele de peste hotare.

La fel, 3% din valoarea bunurilor confiscate în folosul statului vor fi transferate anual în bugetul CNA. În cadrul ARBI vor activa ofițeri de urmările penală, experți și specialiști în domeniile contabilitate și audit, ofițeri de investigații speciale ș.a. Iniţial este prevăzut ca în cadrul Agenţiei să activeze pînă la 30 de persoane.

Anterior, reprezentanţii opoziţiei parlamentare s-au pronunţat împotriva creării unei asemenea agenţii declarînd-o drept ”inoportună”.

Proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament la 28 noiembrie anul trecut. Documentul a fost inițiat de către un grup de deputaţi din majoritatea parlamentară.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

img17002436

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!