ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Apărării a organizat un curs de instruire în domeniul transportării munițiilor

17:32 | 30.03.2017 Categorie: Societate

Chișinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Cincisprezece militari au fost instruiți în cadrul cursului în domeniul transportării munițiilor în condiții de siguranță, organizat de Ministerul Apărării în colaborare cu Misiunea OSCE, comunică MOLDPRES.

Potrivit generalului de brigadă Igor Cutie, șeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naționale, desfășurarea unui astfel de curs de instruire a adus un beneficiu semnificativ atît instituției de apărare, cît şi efectivului militar, care operează cu stocurile de armament şi muniții. „Aceste activități de instruire contribuie la implementarea optimă atît a cerințelor de păstrare a munițiilor în depozitele Armatei Naţionale, cît şi de transportare a acestora în condiții de maximă siguranță, în conformitate cu cele mai bune practici internaţionale”, a spus generalul Cutie. 

Comandantul Armatei Naţionale a apreciat eforturile grupului multinațional de instructori, Misiunii OSCE în Republica Moldova, dar şi statelor contribuitoare — Suedia, Germania, Elveția, Canada şi Austria — la planificarea şi desfășurarea Cursului, în urma căruia Armata Națională are în prezent o echipă de instructori moldoveni în domeniu şi militari pregătiți în managementul munițiilor. 

Cursul în domeniul transportării munițiilor în condiții de siguranță s-a desfășurat în perioada 20-30 martie curent, la el participând militari din Armata Națională, precum şi reprezentanți ai Inspectoratului General de Politie al Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiției. Participanții au fost instruiți de grupul de formatori ai Armatei Naţionale şi experți din Elveția şi Germania. În semn de recunoștință pentru contribuţie la instruirea militarilor Armatei Naţionale, instructorii internaționali au fost decorați cu medalia „Consolidarea Frăției de Arme”. 

Cursul respectiv face parte dintr-un proiect de instruire în domeniul managementului stocurilor de armament şi muniții, organizat în contextul Memorandumului de înțelegere între Ministerul Apărării şi OSCE cu privire la punerea în aplicare a Programului complex în domeniul armelor de calibru mic şi armament ușor şi al armamentului convențional în Republica Moldova, semnat în 2010.

(Reporter V. Rusu, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!