ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Germania a promis un ajutor suplimentar de peste un miliard de euro sirienilor afectați de conflict

16:34 | 05.04.2017 Categorie: Externe

Berlin, 5 apr. /MOLDPRES/. Germania a promis un ajutor umanitar suplimentar de 1,169 de miliarde de euro (1,25 miliarde de dolari) pentru sirienii afectați de conflictul din țara lor, a declarat ministrul de externe german Sigmar Gabriel, relatează miercuri DPA, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

"Cu toate acestea, există un lucru pentru care nu vom plăti dacă nu vom vedea o tranziție politică credibilă la Damasc și anume pentru reconstrucție", a adăugat Sigmar Gabriel.

Ministrul a afirmat că Germania a promis de asemenea un milion de dolari pentru un mecanism ONU de investigație a încălcărilor dreptului umanitar internațional și a drepturilor omului în Siria.

Noile angajamente ale Berlinului vin în plus față de promisiunea Germaniei de anul trecut privind acordarea unui ajutor umanitar în valoare de peste 1,3 miliarde de euro pentru sirieni pentru următorii trei ani.

(Editor L. Alcază)

img17002595

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!