ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Oficiul Naţional al Viei şi Vinului a lansat Registrul Vitivinicol

15:45 | 06.04.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 6 apr. /MOLDPRES/. Sistemul Informaţional Automatizat Registrul Vitivinicol (RVV), www.rvv.gov.md, a fost lansat oficial şi a început înregistrarea unităţilor vitivinicole din ţară. Actul de dare în exploatare a registrului a fost semnat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă, de către părţile implicate în realizarea proiectului respectiv: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), Centrul Informaţional Agricol şi Institutul Central de Testare în Agricultură din Cehia, informează MOLDPRES.

Viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Luca, a subliniat importanţa implementării acestui proiect, menţionînd că dacă pînă în prezent informaţiile despre sectorul vitivinicol erau colectate pe suport de hîrtie, acum viticultorii şi vinificatorii au posibilitatea de a depune cererile de înregistrare şi declaraţiile online la www.rvv.gov.md sau se pot adresa la sediul ONVV pentru includerea în registru.

Potrivit directorului adjunct al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Vladimir Grosu, Registrul Vitivinicol este un sistem de trasabilitate coerent, care va asigura transparenţa întregului proces tehnologic, de la struguri marfă pînă la distribuirea produsului finit, mărind astfel competitivitatea vinurilor moldovenești şi ajutînd producătorii locali să se extindă atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă.

Registrul Vitivinicol va conţine informaţii detaliate despre toţi producătorii de struguri şi procesatorii vinicoli, făcînd posibilă identificarea produselor pe bază de must şi vin, în special a celor cu indicaţie geografică protejată şi cu denumire de origine protejată, în tot lanţul procesului de producere-comerţ: viticultor, producător de vin, distribuitor, vînzător, exportator, a precizat Vladimir Grosu. 

Programul software pentru RVV a fost elaborat de către o companie din Cehia şi finanţat de către Agenţia Cehă pentru Dezvoltare, fiind constituit după schema de funcţionare a Registrului Vitivinicol din Cehia, lansat acum mai bine de zece ani.

La eveniment a participat și Ambasadorul Cehiei la Chişinău, Zdenek Krejci. Oficialul a menţionat că pentru implementarea acestui proiect, iniţiat în 2013, ţara sa a alocat 400 mii de euro. „Republica Moldova este o ţară prioritară pentru Cehia. În fiecare an, noi investim în programe de dezvoltare şi structurale din R. Moldova circa trei milioane de euro”, a precizat diplomatul.

Registrul Vitivinicol este destinat tuturor viticultorilor şi vinificatorilor care deţin parcele viticole de producţie-marfă mai mari de 0,15 ha cu soiuri de struguri de masă şi pentru vin. Pînă în prezent, în acest registru au fost înscrişi peste 20 mii de viticultori.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)

img17002631

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!