ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Intră în vigoare noua legislație privind controalele sistematice la frontierele externe ale UE

09:38 | 07.04.2017 Categorie: Externe

Bruxelles, 7 apr. /MOLDPRES/.Europenii vor face obiectul controalelor sistematice la frontierele externe ale UE începînd de vineri, prin aplicarea unei noi legislații europene ce vizează "combatanții străini" care pleacă sau revin din Irak și Siria, transmite AFP, preluată de AGERPRES şi MOLDPRES.

"Statele membre vor avea, începînd de mîine (7 aprilie), obligația de a proceda" la aceste controale "cu consultarea bazelor de date relevante" în scopul de a "verifica dacă persoanele care trec granițele reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau securitatea internă", a indicat, pentru AFP, un purtător de cuvînt al Comisiei Europene.

Propusă de Comisie la o lună după atentatele de la Paris din 13 noiembrie 2015, această legislație a făcut obiectul unei negocieri între Statele membre și Parlamentul European. Acesta din urmă a adoptat noile reglementări în februarie anul acesta iar intrarea lor în vigoare este prevăzută pentru astăzi.

Pînă în prezent, doar cetățenii unor țări terțe (din afara UE) făceau obiectul controalelor sistematice la frontierele externe, cu consultarea bazelor de date disponibile, la momentul intrării lor în Uniune.

Noul regulament prevede controale aprofundate de asemenea la momentul ieșirii din UE și, mai ales, se extinde asupra cetățenilor comunitari, care nu erau supuși pînă acum decît la o simplă verificare a documentelor lor de identitate.

Noile reguli intră în vigoare pentru toate țările care aplică codul Schengen în materie de controale la frontiere. Regatul Unit și Irlanda nu sînt vizate.

Această legislație a fost adoptată pentru a face față în special fenomenului "combatanților străini". Între 2.000 și 2.500 de europeni plecați să lupte în Irak și Siria ar fi încă acolo, potrivit unui raport al coordonatorului UE contra terorismului, din decembrie 2016.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17002651

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!