ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Situaţia economică din regiunea transnistreană a fost discutată la Geneva

09:13 | 12.04.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan, în cadrul lucrărilor de pregătire pentru cea de-a treia sesiune a Comitetului pentru Standarde şi Capacităţi Comerciale al Comisiei Economice pentru Europa din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, a avut ieri întrevederi cu reprezentanții Guvernului Confederației Elvețiene, Organizației Mondiale a Comerțului precum și ai Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, comunică MOLDPRES citînd Biroul politici de reintegrare.

Vicepremierul a exprimat gratitudine Guvernului elvețian pentru acordarea sprijinului financiar în demararea proiectelor privind eficientizarea agenţilor economici din R. Moldova în conformitate cu practicile sistemului mondial de comerț. De asemenea, Gheorghe Bălan a reiterat angajamentul ferm al Guvernului R. Moldova de a continua implementarea pachetului de reforme și foaia de parcurs privind implementarea Acordului de Asociere R. Moldova – Uniunea Europeană.

Un alt subiect abordat în cadrul sesiunii a fost axat pe situaţia economică în regiunea transnistreană. În context, a fost menţionată deschiderea autorităţilor de la Chişinău faţă de populaţia din stînga Nistrului şi agenţii economici din regiune. În acest sens, au fost remarcate facilităţile acordate de către autorităţile moldoveneşti agenţilor economici din regiune, simplificarea procedurilor de înregistrare, obţinerea licenţelor de activitate, precum şi oportunitatea de a beneficia de un regim comercial preferenţial în raport cu piețele de desfacere ale Uniunii Europene.

Vicepremierul a informat că 62% din exporturile din regiunea transnistreană sînt orientate către piaţa UE, subliniind că la 1 aprilie 2017 la Camera Înregistrării de stat au fost înregistrate 2374 de întreprinderi din stînga Nistrului.

Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan se află într-o vizită de lucru în Elveţia unde participă la sesiunea Comitetului pentru Standarde şi Capacităţi Comerciale al Comisiei Economice pentru Europa din cadrul ONU, în cadrul căreia sînt analizate ultimele realizări în eliminarea barierelor procedurale şi de reglementare a comerţului de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

img17002789

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!