ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Japonia se alătură flotilei americane pentru descurajarea Coreii de Nord

11:40 | 12.04.2017 Categorie: Externe

Tokio, 12 apr. /MOLDPRES/.Marina militară japoneză are în plan să se alăture pentru exerciţii comune grupului naval american de luptă al portavionului Carl Vinson, care se îndreaptă spre Peninsula Coreeană, într-o demonstraţie de forţă menită să descurajeze regimul de la Phenian de la efectuarea de noi teste cu rachete, transmit miercuri Kyodo şi Reuters, citînd surse guvernamentale de la Tokio, scrie AGERPRES, citată de MOLDPRES.

"Japonia vrea să trimită cîteva distrugătoare atunci cînd Carl Vinson va intra în Marea Chinei de Est", a afirmat una din surse.

Există temerea că Phenianul ar putea marca cu noi teste aniversările, pe 25 aprilie, a 105 ani de la naşterea fondatorului statului nord-coreean, Kim-Ir-Sen, şi a 85 de ani de la întemeierea armatei populare.

Grupul de luptă Carl Vinson, aflat la conducerea Comandamentului militar american din Pacific, a părăsit Singapore sîmbăta trecută, modificîndu-şi planul iniţial de a vizita cîteva porturi din Australia.

Din grupul condus de portavionul Carl Vinson mai fac parte distrugătoare şi crucişătoare, fiind aşteptată şi alăturarea unui submarin.

Distrugătoare japoneze şi portavionul Carl Vinson au întreprins exerciţii comune în Marea Chinei de Est în perioadele 7-10 martie şi 27-29 martie, însă guvernele japonez şi american au în vedere desfăşurarea de noi aplicaţii în scurt timp, conform surselor de la Tokio.

Marina militară japoneză, a doua cea mai mare din Asia, după cea a Chinei, este alcătuită în majoritate din distrugătoare de escortă, dar dispune şi de patru portelicoptere.

Preşedintele american Donald Trump a sugerat că SUA sînt pregătite să acţioneze unilateral împotriva Coreii de Nord dacă Beijingul, aliatul tradiţional al Phenianului, nu îşi intensifică presiunile asupra acestui regim.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17002799

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!