ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Executivul a aprobat componenţa nominală a Consiliului Naţional pentru Participare

15:46 | 12.04.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. Executivul a aprobat astăzi, prin Hotărîre de Guvern, componenţa nominală a Consiliului Naţional pentru Participare (CNP) pentru mandatul 2017-2019, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Cabinetului de miniștri.

„Este una dintre promisiunile mele, pe care astăzi o consider îndeplinită, un dialog mai bun cu societatea civilă, aşa cum am promis, mai multă transparenţă, mai multă interacţiune cu societatea civilă. De aceea, contez foarte mult pe CNP, să vină şi cu mai multă expertiză, precum şi implicare în proiectele pe care le elaborăm şi le propunem ulterior aprobării”, a declarat Prim-ministrul Pavel Filip în cadrul şedinţei.

Cei 26 de membri, reprezentanţi ai societăţii civile, vor participa la procesul de elaborare, implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare a documentelor de planificare strategică. Totodată, această platformă are rolul intensificării şi consolidării dialogului dintre Guvern şi societatea civilă prin implicarea activă a acesteia în procesul decizional. Astfel, proiectele promovate de Guvern vor beneficia de mai mulă expertiză, mai ales în contextul reformelor care vor fi implementate de Executiv în perioada următoare.

Componenţa nominală a Consiliului Naţional pentru Participare se anexează:

1. Botnaru Petru - AO locală  „Terra-1530”

2. Frecăuţanu Rodica – AO „Caroma-Nord”

3. Cosovan Ghenadii - AO „Credinţă Patriei”

4. Guţu Rodica - AO „Adăpost şi Alinare”

5. Cincilei Cornelia - AO „Programul Educațional Pas cu Pas”

6. Lazăr Valeriu - AO „Institutul de Monitorizare și Evaluare a Politicilor, Programelor și Proiectelor de Interes Public „IMPACT”

7. Ostaf Serghei - AO „Centrul de Resurse al Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Drepturile Omului din Republica Moldova”

8. Reniţă Alecu - AO „Mişcarea Ecologistă din Moldova”

9. Stânga Ruslan - AO „Ograda - noastră”

10. Ungurean Ivan - AO „Institutul pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”

11. Furtuna Oxana - Asociaţia „Federaţia de Gimnastică Estetică în Grup din RM”

12. Zama Vitalie - AO „Juriştii pentru Drepturile Omului”

13. Neicovcen Serghei - „Centrul Naţional de Asistentă şi Informare a ONG-urilor din Modova CONTACT”

14. Meşter Vitalie - AO „Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Disabilităţi”

15. Mamaliga  Daniela - AO „Parteneriate pentru fiecare copil”

16. Nebunu Artur - AO „Centrul de consultanţă ecologică Cahul”

17. Hasan Natalia - Fundaţia „Ecoul Cernobîlului”

18. Ciurea Igori - AO „Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova”, AO „Alianţa Studenţilor din Moldova”

19. Bodrug-Lungu Valentina - AO „GENDER-CENTRU”

20. Sîrbu Ludmila -  AO „Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive din Republica Moldova”

21. Fodor Ala - AO „Centrul de Reabilitare şi Integrare Socială a Copiilor cu Dizabilităţi de Intelect CULTUM”

22. Fonari Antonina - AO „Platforma pentru Cetăţenie Activă şi Parteneriat pentru Drepturile Omului”

23. Buzdugan Carolina - AO „Alianţa ONG-urilor Active în Domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei”

24. Sîmboteanu Daniela - AO „Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (Moldova)”

25. Buzu Alexei - Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”

26. Teleucă Veronica - AO „Centrul de Drept al Femeilor”