ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova va primi peste 18 mln de dolari pentru dezvoltarea domeniului agricol

17:05 | 12.04.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. Republica Moldova va primi peste 18 milioane de dolari din partea Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD).  În acest sens, viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Iurie Ușurelu, și președintele IFAD, Gilbert Houngbo, au semnat ieri un Acord de finanțare privind implementarea proiectului de Reziliență Rurală ce prevede dezvoltarea domeniului agricol, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al MAIA, bugetul asistenței din partea IFAD constituie 18,2 milioane de dolari SUA surse creditare, 500 mii de dolari grant și cinci milioane de dolari grant adițional prin prisma Programului IFAD Adaptarea Agriculturii la Scară Mică.

Asistenţa va crea oportunități pentru facilitarea accesului la irigare, creșterea productivității terenurilor și dezvoltarea afacerilor, în special, orientate spre produse cu valoare adăugată.

În cadrul evenimentului, managerul de ţară al programelor IFAD, Tarek Kotb, a menționat că agricultura și sectorul de business constituie motorul creșterii și reducerii sărăciei în R. Moldova. „Prin consolidarea rezistenței la schimbările climatice, îmbunătățirea oportunităților economice și dezvoltarea abilităților umane, IFAD tinde să ridice bunăstarea populației rurale și să diminueze sărăcia acesteia”, a spus Tarek Kotb.

La rîndul său, Iurie Ușurelu a asigurat că „sursele oferite de IFAD vor fi utilizate eficient și vor fi orientate spre asigurarea unor rezultate tangibile, astfel încît tinerii agricultori și femeile din business-ul agricol să utilizeze din plin oportunitățile oferite de instrumentele financiare ale IFAD”.

Începînd cu anul 2000, IFAD a oferit Republicii Moldova aproximativ 109 mln de dolari, bani de care au beneficiat peste 134 mii de persoane. 

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

img17002820

img17002820

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!