ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele chinez a anunțat o restructurare a Armatei Populare de Eliberare

10:40 | 19.04.2017 Categorie: Externe

Beijing, 19 apr. /MOLDPRES/.Președintele chinez Xi Jinping a anunțat o restructurare a Armatei Populare de Eliberare menită să transforme armata chineză într-o forță de luptă mai flexibilă și mai adaptată pentru operațiuni comune, au relatat media de stat preluate miercuri de Reuters, AGERPRES şi MOLDPRES.

Restructurarea anunțată, care vizează crearea unei structuri noi, compacte de 84 de unități militare, este concretizarea demersurilor lansate cu mai mulți ani în urmă de Xi Jinping pentru modernizarea forțelor armate chineze, cu accent pe noi capabilități, inclusiv pentru război electronic, cibernetic și informațional.

Acest pas are "o semnificație profundă în vederea construirii unei armate de talie mondială", a declarat marți seara președintele chinez, care este și comandantul suprem al forțelor armate.

Reformele includ crearea pînă în 2020 a unei structuri de comandă operativă comună și reorganizarea regiunilor militare existente, ca și o raționalizare a efectivelor, mai ales cele cu roluri necombatante.

Cele șapte comandamente existente anterior au fost regrupate în cinci, iar cele patru departamente militare — de personal, politici, logistică și armament — au fost reorganizate în 15 agenții, anul trecut. Cele 84 de unități vor fi în subordinea celor 15 agenții.

O altă prioritate pentru președintele Xi Jinping este eliminarea corupției adînc înrădăcinate în rîndurile armatei, zeci de ofițeri de rang înalt fiind deja anchetați și trimiși la închisoare.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17002937

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!