ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tajani și May sînt de acord că trebuie rezolvată problema drepturilor cetățenilor comunitari odată cu Brexitul

17:40 | 20.04.2017 Categorie: Externe

Londra, 20 apr. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a calificat drept 'pozitivă' întrevederea avută joi la Londra cu premierul britanic, Theresa May, și a subliniat interesul reciproc de a fi respectate drepturile cetățenilor comunitari după Brexit, informează agenția EFE, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Tajani a spus în fața presei după discuția avută cu Theresa May că au căzut de acord la această întrevedere asupra necesității de a se rezolva problema drepturilor atît ale cetățenilor comunitari care trăiesc în Marea Britanie, cît și ale britanicilor care trăiesc în celelalte state ale UE.

'Acesta este mesajul cel mai important. Dorim să lucrăm împreună. Doamna May a subliniat această poziție. Este poziția noastră', a menționat Tajani. El a apreciat că discuția cu șefa executivului de la Londra este 'un bun început', iar acum 'trebuie să continuăm cu implementarea'.

La rîndul său, un purtător de cuvînt al guvernului britanic a transmis presei că May și Tajani au convenit asupra importanței de a menține o 'relație strînsă' între Londra și Bruxelles după ieșirea Marii Britanii din UE și de a oferi 'siguranță' cetățenilor comunitari cu privire statutul legal pe care-l vor avea odată cu Brexitul.

(Editor M. Jantovan)

img17002977

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!