ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Preşedintele Senatului Parlamentului Republicii Cehe

09:18 | 10.05.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 mai. /MOLDPRES/. Consolidarea dialogului bilateral şi identificarea unor noi domenii de cooperare au constituit subiectele principale discutate în cadrul întrevederii Premierului Pavel Filip cu Preşedintele Senatului Parlamentului Republicii Cehe, Milan Štěch, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

„Vizita în Cehia este una simbolică, dat fiind că pe 1 iunie curent vom marca 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări, relaţii pe care le considerăm foarte bune. Sîntem recunoscători pentru suportul constant pe care ni-l acordaţi în modernizarea şi dezvoltarea Republicii Moldova”, a spus Pavel Filip.

Oficialii au făcut un schimb de opinii referitoare la procesul de implementare a programului de reforme conform Acordului de Asociere, pledînd pentru promovarea şi în continuare a unei agende de acţiuni axată pe dezvoltarea noilor perspective de aprofundare a cooperării moldo-cehe. În context, Prim-ministrul Pavel Filip a apreciat abordarea vizionară a Cehiei în cadrul Grupului Vîşegrad pentru ţările incluse în Parteneriatul Estic, astfel ca să ofere acestora perspectiva de integrare europeană.

La rîndul său, Preşedintele Senatului Parlamentului Republicii Cehe, Milan Štěch, a reiterat disponibilitatea Cehiei de a susține în continuare Republica Moldova în realizarea reformelor stabilite conform agendei europene: „Sîntem dispuşi să împărtăşim experienţa noastră în domeniul elaborării actelor legislative conform standardelor europene, astfel ca să puteţi evita greşelile pe care le-am comis noi în parcursul nostru european”.

Un alt subiect al discuţiilor a vizat reglementarea conflictului transnistrean. Prim-ministrul Pavel Filip a specificat că acesta poate fi soluţionat exclusiv în formatul 5+2, unde Ucraina, Rusia şi OSCE au statut de mediatori, iar UE şi SUA, de observatori. În prezent se discută despre interconexiunea telefonică dintre cele două maluri ale Nistrului, identificarea soluţiilor pentru admiterea în circulaţia rutieră internaţională a automobilelor înregistrate în regiunea transnistreană, apostilarea diplomelor instituţiilor de învăţămînt superior din Tiraspol. Următoarea etapă este demararea procedurii de elaborare a statutului juridic special al regiunii transnistrene.

img17003474

img17003474

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!