ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Donald Trump îl va primi pe șeful diplomației ruse Serghei Lavrov la Casa Albă

10:30 | 10.05.2017 Categorie: Externe

Washington, 10 mai /MOLDPRES/. Președintele american Donald Trump îl va primi pe șeful diplomației ruse Serghei Lavrov miercuri la Casa Albă, conform programului oficial al liderului american, o întrevedere confirmată de presa de stat rusă, transmite DPA şi AGERPRES, citate de MOLDPRES.

''Da, este adevărat, în program se află o întîlnire cu președintele Statelor Unite'', a declarat un oficial rus pentru agenția TASS.

Șefii diplomațiilor americană, Rex Tillerson, și rusă, Serghei Lavrov, vor discuta miercuri la Washington despre conflictele din Ucraina și Siria, a anunțat luni Departamentul de Stat.

Cei doi miniștri s-au întîlnit de două ori după ce secretarul de stat american și-a preluat postul la începutul lui februarie, însă va fi prima vizită oficială la Washington a lui Serghei Lavrov în aproape patru ani și de la instalarea administrației Donald Trump.

Relațiile americano-ruse s-au deteriorat în special din cauza conflictelor din Ucraina și Siria, iar Tillerson a declarat că SUA încearcă să le detensioneze atît prin discuții privind probleme de mai mică importanță, cît și prin găsirea unor zone de cooperare.

''Cele mai mari două puteri nucleare din lume nu pot avea acest gen de relații'', a afirmat Tillerson despre nivelul scăzut atins în raporturile între SUA și Rusia.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17003480

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!