ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tot mai mulți cetățeni străini vizitează Republica Moldova

16:49 | 11.05.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 11 mai /MOLDPRES/. Numărul de traversări ale frontierei de stat de către cetățenii străini, la intrarea în Republica Moldova s-a ridicat în primul trimestru la 701,9 mii persoane, în creștere cu 7,6 la sută fată de perioada corespunzătoare a anului 2016, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), informează MOLDPRES.

Tot mai mulți cetățeni străini vizitează Republica Moldova. Este al treilea an consecutiv cînd numărul acestora se află în continuă creștere. În 2016 au fost înregistrate 3,4 milioane de traversări ale frontierei de stat de către cetățenii străini, cu 18,9 la sută mai multe decît în anul precedent.

Potrivit BNS, în primele trei luni ale acestui an cei mai mulți cetățeni străini, care au traversat frontiera de stat, au venit din România (60,9 la sută din total), după care urmează Ucraina cu o pondere de 26,4 la sută, Federația Rusă - 5,5, Bulgaria - 1,5 la sută. Cetățenii străini au preferat să călătorească cu mijloace de transport auto (84,7% din numărul total de traversări), aerian (14,0) și feroviar (1,3%).                      

Pe de altă parte, în ianuarie-martie 2017 numărul de traversări ale frontierei de stat de către cetățenii Republicii Moldova, la ieșirea din țară a constituit 1,1 milioane, cu 6,2 la sută mai puțin decît în perioada similară din anul 2016.

Mijloacele de transport auto au fost cel mai des utilizate pentru plecările în străinătate ale cetățenilor Republicii Moldova, reprezentînd 87,1 la sută din numărul total de traversări.

(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan) 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!