ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Delegația regiunii transnistrene blochează activitatea CUC

17:02 | 12.05.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 mai. /MOLDPRES/. În orașul Bender pe 11 mai 2017 s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Comisiei Unificate de Control (CUC), condusă de delegaţia Federației Ruse, în cadrul căreia au fost abordate 9 subiecte, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

În debutul şedinţei, delegația Republicii Moldova a reiterat necesitatea includerii pe ordinea de zi a subiectului ce vizează demararea „măsurilor de asigurare a transparenței militare totale în Zona de Securitate, în conformitate cu prevederile Acordului din 21 iulie 1992”. În pofida faptului că propunerea dată a fost susţinută de către toate componentele Comisiei, delegaţia transnistreană într-o manieră uzuală, deviind şi recurgînd la interpretări incoerente a refuzat iniţierea discuţiilor pe marginea acestei teme.

”Cu regret, constatăm că reprezentanții Tiraspolului au manifestat, de asemenea, incapacitatea de a purta un dialog în vederea soluţionării problemei legate de instalarea nelegitimă pe 5 decembrie 2012 în Sectorul Sud al Zonei de Securitate a aşa-numitului post de control, în apropierea localităţii Slobozia, precum şi postului ilegal din vecinătatea localităţii Zagornoie. Discuţiile pe marginea acestui subiect şi a altor probleme de actualitate vor continua şi la următoarea şedinţă a CUC care se va desfăşura pe 18 mai curent”, se menționează într-un comunicat de presă al Biroul politici de reintegrare.

Delegația Republicii Moldova în CUC califică poziția componentei de la Tiraspol drept inadmisibilă în raport cu formatul și mecanismul existent al misiunii de pacificare, deoarece aceasta contribuie la blocarea activităţii CUC.

”În context, atragem atenția că provocările și instituirea premeditată a unor situaţii de criză în activitatea Comisiei, Comandamentului Militar Întrunit și Forțelor Mixte de Pacificare duc la destabilizarea situaţiei atît în Zona de Securitate cît şi în regiune”, se mai spune în comunicatul de presă.  

img17003559

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!