ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Epidemie de Ebola declarată în nord-estul Republicii Democrate Congo

18:16 | 12.05.2017 Categorie: Externe

Kinshasa, 12 mai. /MOLDPRES/. O epidemie de febră hemoragică Ebola a fost declarată în nord-estul Republicii Democrate Congo, care din aprilie a provocat deja moartea a trei persoane, a informat vineri într-un comunicat Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) citată de AFP, AGERPRES și MOLDPRES.

Potrivit OMS, epidemia afectează o zonă din pădurea ecuatorială a provinciei Bas-Uélé, de la frontiera cu Republica Centrafricană.

Ultima epidemie a virusului Ebola în RD Congo a avut loc în  2014.

Stăvilită rapid, epidemia s-a soldat oficial cu 49 de morți.

Oly Ilunga, ministrul sănătății, a confirmat într-o declarație citită la televiziunea publică declanșarea noii epidemii, lansînd un apel populației "să nu se lase cuprinsă de panică".

RD Congo "a adoptat toate dispozițiile necesare pentru a riposta prompt și eficient în fața acestei noi epidemii a virusului Ebola", a precizat ministrul congolez.

OMS a informat că lucrează în colaborare cu autoritățile congoleze "pentru a facilita desfășurarea de materiale de protecție și de personal pentru a întări supravegherea epidemiologică și a controla rapid epidemia", care s-a declanșat într-o zonă cu acces dificil.

(Editor L. Alcază)

img17003566

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!