ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret şi-a desemnat cîştigătorii

13:06 | 15.05.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 15 mai /MOLDPRES/. Cea de-a XXI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, care s-a desfăşurat în perioada  11-14 mai la Centrul Moldexpo din capitală, s-a încheiat  ieri cu ceremonia de decernare a premiilor, relatează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, directoarea Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”, Claudia Balaban a menţionat că la ediţia curentă au participat 110  edituri şi distribuitori de carte din 9 ţări: China, Franţa, Germania, Lituania, Polonia,  R. Moldova, România, Ucraina şi Ungaria, care au expus peste 16 mii de titluri de carte. „Nu bucură faptul că, mai cu seamă în ultimele două zile, salonul a fost vizitat de mulţi părinţi și copii. Aceasta demonstrează că, în epoca Internetului, cartea tipărită continuă să fie solicitată”,  a constatat Claudia Balaban.

Potrivit academicianului Mihai Cimpoi, preşedintele Asociaţiei Uniunilor de Creaţie din Moldova, prezenţa masivă a  editorilor şi distribuitorilor de carte din mai multe ţări confirmă angajarea noastră în dialogul valoric european.  În context, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu a subliniat că producţia de carte a fost destul de variată, ea fiind destinată pentru preşcolari, elevi, adolescenţi şi tineret.

Premiul „Ion Creangă”  pentru întreaga activitate în domeniul cărţii pentru copii a fost acordat scriitorului Vasile Romanciuc. Premiul  „Igor Vieru” pentru întreaga activitate în domeniul ilustraţiei de carte pentru copii a fost obţinut de Stela Damaschin-Popa, iar premiul pentru poezie „Grigore Vieru” – de scriitorul Ianoş Ţurcanu. Aceste trei premii au fost acordate de către Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" la Chişinău.

Premiul „Cartea anului”, acordat de Ministerul Culturii a fost înmînat scriitorului Vasile Romanciuc pentru cartea „Puiul mamei, dragul tatei” (Editura „Prut”, Chișinău). Scriitorul Iulian Filip s-a ales cu premiul „Simpatia copiilor” pentru cartea „Școala de întrebări” (Editura „Prut”, Chișinău), iar Adrian Ciubotaru – cu premiul „Cartea cognitivă” pentru cartea „Sfîrșit de secol românesc” (Editura „Știința”, Chișinău).

Tudor Cozari a intrat în posesia premiului „Cartea de referinţă” pentru cartea „Păsările: Enciclopedie ilustrată” (Editura „Arc”, Chișinău) , iar Editura „Doxologia” (Iași) s-a ales cu premiul „Cea mai reuşită colecţie de carte pentru copii” pentru colecția „Doxologia Junior”.

Cu premiul  „Cea mai reuşită prezentare grafică a cărţii” a fost distinsă Violeta Zabulica pentru prezentarea grafică a cărții „Lola cea frumoasă” de Claudia Partole (Editura „Arc”, Chișinău), iar cu premiul „Cea mai reuşită ilustraţie de carte în original” -  Eduard Maidenberg pentru ilustrațiile la cartea „Mowgli” de Rudyard Kipling. Ivan Pilchin a luat premiul „Cea mai reuşită traducere”, pentru traducerea cărții „Istorioarele unui dud bătrîn” de Stella Nartea (Editura „Prut”, Chișinău) şi Editura „Prut” din Chişinău – premiul „Cel mai frumos stand”, iar săptămînalul pentru copii şi adolescenţi  „Florile dalbe” – premiul „Pentru mass-media”.

Juriul a acordat şi alte premii din partea mai multor instituţii de cultură.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img17003614

img17003614

img17003614

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!