ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A demarat ediția a șasea a turneului de fotbal ”Euro-2017”

10:37 | 16.05.2017 Categorie: Sport

Chişinău, 16 mai. /MOLDPRES/. Ediția a șasea a turneului de fotbal ”Euro-2017”, rezervată echipelor alcătuite de copii din familii defavorizate, a demarat la Centrul ”Don Bosco” din Chișinău, relatează MOLDPRES.

La competiţie participă copii cu vîrste între 9 şi 17 ani, care nu se antrenează în cadrul cluburilor sau şcolilor sportive. Fiecare echipă reprezintă o ţară europeană şi o instituţie de învăţămînt preuniversitar. Meciurile sînt deservite de arbitri ai Federației Moldovenești de Fotbal.

La ceremonia de deschidere a turneului au fost prezenţi Artur Michalski, Ambasadorul Republicii Polonia în R. Moldova, Valeria Biagiotti, Ambasadorul Italiei la Chișinău, Mátyás Szilágyi, Ambasadorul Ungariei.

Federaţia Moldovenească de Fotbal a fost reprezentată la eveniment de vicepreședintele Ruslan Berzoi, şi Oleg Molceanov, Inspector Federal. Fiecare echipă a primit cadouri din partea forului fotbalistic. Competiţia se va încheia pe 21 mai.

(Reporter I. Robu, editor A. Răileanu)

img17003638

img17003638

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!