ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un expert al Spitalului clinic republican de psihiatrie a fost reţinut de CNA

12:23 | 16.05.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 16 mai. /MOLDPRES/. O expertă-psihiatru din cadrul Spitalului clinic republican de psihiatrie a fost reţinută astăzi de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), fiind bănuită de organizarea unei scheme infracţionale prin care absolvea de răspundere penală persoane acuzate de omoruri şi infracţiuni cu caracter sexual, relatează MOLDPRES.

Potrivit datelor CNA, medicul acţiona în complicitate cu concubinul său, care avea rolul de mijlocitor. Acesta găsea clienţii, persoane acuzate preponderent de omoruri şi violuri, care ulterior urmau a fi declarate „iresponsabile” la momentul comiterii infracţiunii, în schimbul unor sume de bani care variau între 4000 şi 20 mii de euro.

Pînă astăzi, ofiţerii de urmărire penală au documentat cinci cazuri în care inculpaţii pentru diferite crime au apelat la serviciile psihiatrului.

Cu dosar penal pentru trafic de influenţă s-a ales şi concubinul medicului. Ambii riscă pînă la 10 ani de închisoare, iar persoanele care au beneficiat de serviciile lor pînă la şapte ani.

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!