ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autorităţile estimează pagubele generate de ploile din seara zilei de 13 mai

14:01 | 16.05.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 16 mai. /MOLDPRES/. Comisiile pentru situații excepționale, formate din specialişti din cadrul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, au anunţat astăzi că au demarat procedurile de estimare a prejudiciilor generate în urma ploilor înregistrate pe teritoriul țării în seara zilei de 13 mai, relatează MOLDPRES.

Potrivit datelor Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, în localitatea Gura Galbenei au fost inundate 100 beciuri și 100 grădini, iar în orașul Cimișlia ploile au inundat 150 de case și circa 200 de loturi de teren.

Pe parcursul zilei de ieri, 41 de gospodării din orașul Cimișlia au beneficiat de asistența pompierilor la pomparea apei, iar astăzi lucrările vor continua pentru încă 39 gospodării din satele Ecaterinovca și Bogdanovca Veche din același raion. Pagube au fost înregistrate și în satul Telița, raionul Anenii Noi, unde a fost deteriorat 1 km de drum local, iar în localitățile Puhoi și Țîpala, raionul Ialoveni, șuvoaiele au afectat mai multe hectare de culturi agricole.

Ploile abundente de la finele săptămînii trecute au spălat prundişul de sub mai multe tronsoane de cale ferate, unele curse locale de tren fiind anulate.

Solicitat de MOLDPRES, Vasile Şarban, şeful Direcţiei politici de producere, procesare şi reglementări de calitate a produselor vegetale din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), a comunicat că specialiştii în agricultură muncesc la evaluarea pagubelor aduse de ploile abundente din 13 mai.

”În urma intemperiilor de la finele săptămînii trecute au fost inundate aproape 100 hectare de teren agricol. În satul Carabetovca, raionul Basarabeasca, mai multe terenuri au ajuns sub apă după ce rîul Cogîlnic a ieşit din maluri. Incidentul a avut loc din motiv că canalele de evacuare a apei nu au fost la timp curăţate“, a opinat Şarban. El a adăugat că MAIA a solicitat şi anterior agricultorilor, dar şi autorităţilor locale, să cureţe canalele de scurgere a rîurilor pentru a evita situaţii similare.

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

img17003650

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!