ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comisia Europeană va decide măsuri pentru penalizarea ţărilor est-europene care nu acceptă extracomunitari

10:30 | 17.05.2017 Categorie: Externe

Bruxelles, 17 mai /MOLDPRES/.Comisia Europeană va decide în luna iunie eventuale măsuri juridice pentru penalizarea ţărilor central şi est-europene care au refuzat să accepte imigranţi extracomunitari în cadrul schemei cotelor stabilită de Uniunea Europeană, informează site-ul agenţiei Reuters, citat de MEDIAFAX şi MOLDPRES.

Deşi Comisia Europeană a stabilit în 2015 distribuirea proporţională a 160.000 de imigranţi, pînă acum au fost relocaţi doar 18.500.

Polonia şi Ungaria au refuzat să primească vreun imigrant extracomunitar în cadrul sistemului de relocare.

"Este inacceptabil ca în timp ce majoritatea statelor membre depun eforturi reale, într-un autentic spirit european, alte ţări să continue să demonstreze că nu sînt deloc solidare", a declarat Dimitris Avramopoulos, comisarul UE pentru Imigraţie. "De aceea, cer Poloniei şi Ungariei, care nu au acceptat nicio persoană ce are nevoie de protecţie, să înceapă să facă acum acest lucru", a adăugat Avramopoulos.

Comisia Europeană va stabili luna viitoare dacă va iniţia proceduri de sancţionare a statelor europene care nu respectă schema de relocare a azilanţilor.

În aprilie, Malta, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a propus oferirea unor subvenţii de cîte 60.000 de euro pentru fiecare imigrant statelor UE care primesc extracomunitari peste cotele stabilite de Comisia Europeană, iar ţările care nu primesc ar urma să achite sumele.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiaţi.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17003669

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!