ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un fost director FBI va conduce ancheta Trump-Rusia

10:20 | 18.05.2017 Categorie: Externe

Washington, 18 mai /MOLDPRES/. Adjunctul procurorul general al Statelor Unite l-a numit miercuri pe fostul director al FBI Robert Mueller ca procuror special în ancheta asupra presupusei implicări a Rusiei în alegerile prezidenţiale americane, a informat Departamentul Justiţiei, citat de DPA, AFP, AGERPRES şi MOLDPRES.

"Decizia mea nu înseamnă că au fost comise infracţiuni sau că sînt necesare puneri sub acuzare", a subliniat numărul doi din Departamentul Justiţiei, Rod Rosenstein, într-un comunicat pentru a anunţa numirea lui Robert Mueller, 72 de ani, în această funcţie.

"Ţinînd cont de circumstanţele actuale deosebite, am considerat că interesul public cere plasarea acestei anchete sub autoritatea unei persoane care exercită un grad de independenţă faţă de ierarhia actuală", a adăugat el.

Acest anunţ a fost făcut la opt zile după demiterea surprinzătoare de către Donald Trump a directorului FBI James Comey şi într-un moment în care preşedintele american este acuzat că a încercat să obstrucţioneze această anchetă.

După demiterea lui James Comey, opoziţia democrată a cerut numirea unui procuror special, mai independent de putere, pentru a supraveghea ancheta în curs a FBI.

Un procuror special are autoritatea să-şi desfăşoare propria anchetă mai independent de ierarhia Departamentului Justiţiei. El nu are obligaţia de a-l informa pe procurorul general al SUA ori pe adjuncţii acestuia despre ancheta sa. În plus, el este autorizat să lanseze puneri sub acuzare dacă este necesar.

Iniţial, Donald Trump şi-a justificat demiterea lui James Comey prin modul în care acesta a gestionat afacerea e-mailurilor lui Hillary Clinton înainte de a admite că se gîndise de mult timp să se debaraseze de şeful poliţiei federale, al cărui mandat expira în 2023.

Marţi seară, dezvăluiri în presa americană au zguduit Casa Albă, afirmînd că preşedintele american i-a cerut în februarie lui James Comey să claseze ancheta asupra lui Michael Flynn, efemerul său consilier pe probleme de securitate naţională acuzat de contacte suspecte cu Rusia. James Comey ar fi consemnat această tentativă de a înăbuşi ancheta într-o serie de note la care s-au referit mai multe media americane.

 

 

/Editor M.Cucu/

 

 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!