ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Oficial al Consiliului Europei a avut o întrevedere la Biroul politici de reintegrare

12:51 | 19.05.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 mai. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut ieri o întrevedere cu șefa Direcţiei Programe de Cooperare din cadrul Departamentului Democraţie şi Afaceri Politice a Consiliului Europei, Anna Capello-Brillat, informează MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Subiectul principal al discuţiilor a vizat problematica transnistreană. Interlocutorii s-au referit în special la perspectivele de implementare a proiectelor vizînd promovarea măsurilor de consolidare a încrederii ce urmează a fi finanţate prin intermediul Planului de acţiuni Republica Moldova – Consiliul Europei 2017-2020.

Totodată, Gheorghe Bălan a subliniat faptul că drepturile și libertățile fundamentale ale populaţiei din stînga Nistrului sînt încălcate sistematic urmare a măsurilor restrictive/unilaterale impuse de către pretinsele structuri de la Tiraspol în diverse domenii, inclusiv, educația, libertatea de circulație, siguranța persoanelor, dreptul la proprietate ş.a.

De asemenea, Vicepremierul a asigurat că autorităţile de la Chişinău vor depune eforturi conjugate şi pe viitor pentru a menţine active toate platformele de dialog existente şi a oferi suportul necesar atît populaţiei, cît şi agenţilor economici din regiunea transnistreană.